În ultima vreme am avut câteva întâlniri nesperat de frumoase. Am avut norocul și șansa să-mi petrec timpul în compania unor oameni extraordinar de talentați și frumoși la suflet. Oameni cu culoare vie-n ochi, care te molipsesc de viață și de sens.
Este unul din sentimentele mele preferate, din cele pe care am învățat să le trăiesc în ultimii ani. Toamna asta mi-a alinat dorul de prieteni buni, niciodată prea vechi, dorul de munte, dorul de muzică, film, poezie, dans și armonie.
Am stat pe iarbă, ascultând arii din opere îndrăgite, urmărindu-l pe magicianul Tiberiu Soare (dirijor de profesie, dar eu îl văd făcând magie).
Am cântat cu Nicu Alifantis, Emeric Set și Mircea Baniciu melodii cu/de/din suflet, melodii care știu exact ce a fost și ce va fi cu mine.
Am sărit și cântat cu preferații mei moldoveni de la Alternosfera, pe care-i aștept de fiecare dată pentru o infuzie nouă de energie de „acasă”.
Am cântat romanțe rusești cu Radu Captari, visând la un cer înstelat, un capăt de drum și abur ieșind din hornul „casei noastre”.
Am închis ochii de dor când ne-a încântat Viorica Pintilie, împreună cu chitara și trompeta care o acompaniau într-un superb recital de jazz de toamnă.
Am plâns și râs cu drag și lacrimi la „Caramitru – Mălăele, Câte-n lună și în stele”.
Mi-am amintit de ce îl iubesc atât de mult pe Marius Manole.
Am dansat și aplaudat aproape non-stop la Festivalul Balkanik, care mi-a trezit și pus în stare de alertă maximă toate trombocitele din sânge.
Am ajuns la o întâlnire cu Aurora Liiceanu, pentru care am un sentiment de respect, admirație și recunoștință, cultivat în ani lungi de formare ca om și femeie …
Am avut plimbări frumoase la munte, cine fericite în Tineretului și drumeții vesele prin Argeș. Am avut dimineți însorite în Dristor și apusuri roșcate pe drumuri intuite.
——
Cuvântul acestui anotimp? Pasiune.
Drag de tine și de tot ce ești și faci.
Poți fi oricum pentru toți, pentru ceilalți, dar trebuie să fii frumos pentru tine.
Să faci ce îți place cu adevărat și să te bucuri copilărește de ceea ce faci.
Să zâmbești cu toată fața, cu inima, cu ficatul, fără teamă că faci riduri sau nu știu ce necunoscut nu o să înțeleagă sau aprecieze zâmbetul tău luminos și sincer.
——
De fiecare dată când am aplaudat, în acest anotimp gustos, pe lângă fiori și emoții am simțit ceva nou, în plus. O stare nouă, un răspuns, o certitudine, o revelație.
Am aflat.
Am aflat de ce nu ești cu mine. Ah, cât de simplu și nedureros e, de fapt, răspunsul.
Nu ești cu mine nu pentru că nu-ți place de mine, ci pentru că nu-ți place de tine. Nu te vezi cum ești, nu-ți simți ființa. Nu-ți simți fața, inima, ficatul.
Nu-ți dai seama cât talent ai, câtă inimă și căldură încap sub pielea ta obosită. Dacă ai putea să te vezi …
—–
Eu știu, am aflat.
Găsește-ți și tu anotimpul. Mi-e dor să te aplaud…
parca i-ai dedica postul lui cristi minculescu 🙂
ah, da … 🙂
cred ca nu-l mai convinge nimeni sa iasa la un bis :(.
chiar azi am ascultat „Ultima toamna”
…te ador,vazator drag de oameni!
Stii ce e cel mai dureros si mai exasperant? Sa auzi sfaturi de genul „nu te mai chinui atata, viata e atat de simpla…!”, cand tocmai asta incerci sa faci de-a lungul vietii tale, sa o aduci la acea simplicitate ravnita din ce in ce mai mult. Cand nu intelegi dece dupa ce ai renuntat la toate mastile ce deveneau prea grele, tocmai ca mesajul tau sa fie cat mai clar posibil, trebuie sa semnezi 1001 contracte de compromisuri cu cel pentru care tu incerci sa faci lucrurile simple. Ok, sa incercam atunci sa acceptam viata cu iubirile ei asa cum sunt, dar asta nu inseamna sa lasi din mana toate visele si principiile care te ghidau, unul cate unul pana n-o sa mai stii ce te ghideaza, pana cand farul tau ava fi inghitit de valuri….? Cati pot afirma sincer ca acel glas interior le sopteste mereu drumul spre sine si armonia cu cei din jur? Acest glas e mult prea bruiat de mii de radiouri cu propuneri inteligente spre „drumuri mai scurte..”
Din pacate aceasta „simplitate ” e o iluzie daca depaseste frontiera propriilor convingeri despre viata.
O zi buna!