fbpx
„“

Perfect

de

„Îți mulțumesc că m-ai înțeles.”

Este mesajul unei prietene care a pus punct unei relații perfecte. Perfecte din toate punctele de vedere. Ale altora.

El este frumos, deștept, are bani, mașină, casă, un job interesant. Mai pleacă – taman cât să ți se facă dor. Iar când vine, niciodată nu uită să aducă ceva dulce, ceva frumos, ceva de purtat și ceva de pus în vază.

Când l-a cunoscut pe bărbatul perfect, m-am bucurat cu tot sufletul. Pentru că ea este o femeie căreia îți vine tot timpul să-i șoptești „mulțumesc” la ureche. Pur și simplu. E frumoasă chiar și când se încruntă sau privește pierdută pe geam.

„E speriată”, mi-am zis. Cine nu ar fi, în fața unei relații perfecte? Vacanțe, poze, zâmbete. Ca-n vis, ca-n dorința ei veche, unică. Era frumos, era adevărat. Era perfect.

Într-o zi, ne-a spus că s-a terminat.

4 femei „singure”, aflate la granița dintre vârste și căutări, au rugat-o să repete. Cum adică s-a terminat? Viața îți dă o singură șansă să întâlnești bărbatul perfect și să trăiești relația perfectă. Cum poate să se termine?

„Te-a înșelat? Te-a mințit? Te-a bătut?”

Nu. Bărbatul perfect, care tocmai și-a pierdut femeia iubită, chiar suferă. Cu adevărat. Cu depresie, apatie, întrebări, tristeți și chiar lacrimi. M-a întrebat dacă e o fază de-a ei, dacă are rost să spere că o să-i treacă.

„Nu e o fază. Chiar s-a terminat. Îmi pare rău.” – i-am zis.

Și ea e tristă. E tristă pentru că simte că i-a dezamăgit pe toți. E tristă pentru că s-a păcălit atâta vreme. Ea chiar așa și l-a dorit. Ea chiar l-a iubit. Într-un fel tihnit, previzibil, altfel.

Într-o seară, când conducea spre el, gândindu-se la el, a simțit că se sufocă și se pierde. A știut că nu el este bărbatul ei. A condus până la el, i-a zis și … așa s-a terminat relația lor perfectă. Din toate punctele noastre de vedere.

Acum respiră altfel. Acum vrea să se cunoască cât mai mult și cât mai repede. Acum știe că nu vrea perfecțiune. Vrea cote maxime, tahicardie, pierderi de cap și căderi în neștiință. Vrea să simtă totul, să piardă totul și să primească în aceeași secundă totul înapoi.

Eu am înțeles-o.

Căutați locul în care vă bate inima puternic, nu perfecțiunea unui bărbat. Se poate întâmpla, rar, dar se poate, să nu fie în același loc. Iar cel mai mare act de curaj pe care îl puteți face, este să recunoașteți, când vă mințiți voi înșivă, din necunoaștere, că vreți un bărbat perfect lângă voi. Zic „din necunoaștere”, pentru că și eu am aflat mai târziu că se poate întâmpla să nu știi exact ce-ți trebuie, ca să-ți bată inima până la Aspacardin…

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Pe strada mea s-ar zice ca il cauta pe naiba,dar eu cred ca n-ai povestit totul despre barbatul „perfect”.

    ANA 18 februarie 2014 9:10 Răspunde
    • nu cred ca am voie :).
      dar este un baiat deosebit! din toate punctele de vedere!

      zinazen 18 februarie 2014 9:25 Răspunde
      • Credeti ca exista perfectiune? EU personal nu cred, exista pasiune , frumusete, dorinta si compromis.
        Iar apoi intervine rutina si daca nu gasesti puterea sa te reinventezi risti sa te plictisesti, viata este simpla si de obicei ne trebuie putin ca sa fim fericiti…..

        kalina 13 aprilie 2014 5:53 Răspunde
  • Oare asa sa fie? Ma simt pierduta inca de cand l-am cunoscut pe EL, cel care cand se uita la mine ma pierd in bataile inimii, parca nu mai sunt eu, dar ma simt mai adevarata ca niciodata. N-a fost niciodata al meu, este intr-o relatie si nu pot si nu vreau sa intervin mai mult decat am facut-o (stiu ca lucrurile nu merg bine intre ei).
    Si am suferit, am trait ca prin apa in ultimele luni, cazusem intr-o depresie din care doar luna asta am reusit sa ies, cu eforturi, cu activitati care sa ma faca sa-mi amintesc ce imi placea odata, inainte de EL.
    Acum a aparut altcineva, cu jobul de vis, destept, frumos, asa cum si-l doreste si mamica mea pentru mine, cu care sa fiu fericita… dar el nu ma priveste ca EL, ezita in gesturi, nu suntem doi nebuni, el vrea sa o luam incet si stiu, stiu, stiuuu ca asa am nevoie si eu, sa o iau incet si sigur, dar dupa EL parca nu mai pot sa traiesc fara sa ma arda, sa ametesc cand ma ia in brate. Eu, fata rationala care nu se grabea, acum am luat foc si pe baiatul de vis poate il indepartez cu pretentiile mele care au crescut…
    Am 23 de ani, m-am indragostit o singura data pana acum si am suferit. M-am vindecat, dar nu pot sa revin la cine eram inainte…nu mai vreau perfectiune, e naivitate. Cand l-am cunoscut pe EL l-am vazut ca este tot ce vreau…oare baiatul de vis ii poate lua locul? Oare pot sa mai iubesc pe altcineva asa cum am facut-o cu EL, sau mai mult?

    Corina 18 februarie 2014 9:14 Răspunde
    • Draga Corina, asta numai timpul ne-o va arata. Pana una alta, sa ne bucuram ca putem simti. sunt oameni care nu au parte de sentimente atat de puternice. din frica, comoditate sau autoprotectie, refuza sa (mai) arda.
      eu multumesc pentru tot. sunt recunoascatoare.
      iti multumesc pentru ca ai impartasit povestea ta, te imbratisez!

      zinazen 18 februarie 2014 9:24 Răspunde
  • Scrii prea frumos Zinazen…Trairile vorbesc, iar cuvintele sunt doar unealta prin care poti creiona forme in gandurile altora! Te admir!

    Name 18 februarie 2014 15:36 Răspunde
    • multumesc!

      zinazen 18 februarie 2014 21:34 Răspunde
  • Au fost cativa barbati ‘perfecti’ in viata mea – in sensul de intalnire a destinelor, nu de relatii. Cu unul singur s-a materializat relatia, iar acum exista o casnicie fericita :).

    Si totul e perfect, tipul de perfectiune descris mai sus, care la altii creaza panica si ideea ca se poate undeva, in universul asta – mai mult, mai bine si mai frumos, dar spre deosebire de povestea din text, a mea nu se va rupe de la mijloc, nu se va spulbera, fiindca ma implineste si ma face fericita.

    In afara de El, au mai fost cativa, de-a lungul anilor, numarati pe degetele de la o mana. Si fiecare a ramas intr-un fel in inima mea, ca un pseudo-ideal (daca pot spune asa), caci de cateva ori m-am ‘indragostit’ dar de iubit am facut-o foarte rar, si foarte intens.
    Pentru unele femei, poate fuga e sanatoasa, (desi exista riscul imens sa nu mai gasesti alta linie de finish), dar pentru mine… nu prea. Stiu raspunsurile la toate intrebarile ‘cum ar fi fost daca?’. Dar exista prea multi ‘daca’ pentru o singura viata.

    Silvia 19 februarie 2014 7:50 Răspunde
    • Silvia – esti o norocoasa si un exemplu. deci exista si se poate!
      multumesc!

      zinazen 19 februarie 2014 9:01 Răspunde
    • Draga Silvia, departe de mine gandul de a te rani sau ati rani ideea de relatie, insa citind raspunsul tau ma face sa-ti simt frica. Frica de viata, frica de a pierde, frica de a renunta si a nu mai gasi pe nimeni.
      Fraza de mai jos demonstreaza exact ceea ce simti :
      „Pentru unele femei, poate fuga e sanatoasa, (desi exista riscul imens sa nu mai gasesti alta linie de finish), dar pentru mine… nu prea”
      Acel „nu prea” si „riscul imens” ne arata noua cititorilor ca din pacate capcana fricii de a nu mai gasi pe altcineva, sileste un om sa se pacaleasca in a considera propria relatie „perfecta” sau fericita.
      Faptul ca in cele din urma, dupa mai multe relatii esuate ai hotarat sa te „asezi”, sincer, nu demonstreaza nimic altceva decat o supunere in fata sortii.
      Poate ca ai gasit relatia ideala, insa teama ta de viata redata in mesajul tau precum si superlativul ceva exagerat „Si totul e perfect” ma fac sa ma indoiesc.
      Fraza de final „Dar exista prea multi ‘daca’ pentru o singura viata” nu vine decat sa-mi confirme presupunerile cum ca te-ai oprit la ultimul „daca” din teama de a nu-ti irosi viata in alte cautari.
      Sper din suflet sa ma insel.

      Diana 20 februarie 2015 6:38 Răspunde
  • Eu l-am denumit pe barbatul cu aspacardinul (chiar a trebuit sa iau) ,,barbatul perfect”, de aceea a trebuit sa citesc a doua oara textul sa-l inteleg. Abea am asteptat sa mai citesc ceva din gandurile tale, ale mele, ale noastre…

    Alina 20 februarie 2014 4:37 Răspunde
    • am scris in cunostinta de cauza :). eu altceva am luat, dar sa nu facem reclama medicamentelor pe bloguri despre marea dragoste 🙂

      zinazen 20 februarie 2014 9:06 Răspunde
  • Credeti ca exista perfectiune, eu nu cred …exista ratiune care ne conduce la asa zisa perfectiune,
    Exista pasiune, dorinta, compromis….
    Daca nu stim sa ne reinventam ajungem la rutina.
    Femeile, in general, au tendinta de a idealiza ceea ce nu pot avea, poate si barbatii nu stiu sigur….

    kalina 13 aprilie 2014 5:57 Răspunde
  • Taaare frumos, e o placere sa te citesc…M-am regasit si eu pe undeva…
    E frumoasa dar si complicata, totusi, viata in doi…Perfectiunea nu exista. Eu cred in „suflete-pereche”. Asta ar trebui sa caute orice femeie…Cel putin la aceasta concluzie am ajuns eu dupa 13 ani de casnicie…
    Te pup si te imbratisez ♥♥♥

    Magnolia 27 noiembrie 2014 21:16 Răspunde
    • Suflete pereche este un termen vag si adesea folosit in lipsa de altceva.
      Te referi la potriveala gen cerintele ne sunt satisfacute reciproc? Adica eu spal vasele, el da cu aspiratorul eu fac lectiile cu copii el ii scoate prin parc, el iese cu baietii si eu ies cu fetele…etc ?
      Sau te referi la aceea uniune intre doua suflete in care el si-ar da viata pt tine in orice clipa si tu la fel iar dragostea voastra este o simfonie fara sfarsit, in care nu ai putea sa-ti imaginezi nici macar o secunda viata fara el. Si cum viata e prea scurta, nu-ti poti imagina nici macar eternitatea fara el.
      Care din ele sau ce altceva insemna „suflete pereche” ?

      Simona 20 februarie 2015 7:02 Răspunde

Dă-i un răspuns lui zinazen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title