„“

aproape orice trece

de

Ba da, ne schimbăm.

Altfel, nu-mi explic felul și forma (…) revederii noastre…

Aveam pregătite zeci de scenarii și sute de texte.

Îmi puneam în fiecare dimineață pantofi cu tocuri și-mi dădeam atent cu ruj și discret cu parfum – pentru cazul în care avea să ne intersectăm pe vreo stradă.

Stăteam dreaptă când îmi beam cafeaua, la Starbucks, imaginându-mi cum mă vezi de-afară, când parchezi grăbit și neregulamentar, în față.

În supermarket, alegeam cu grijă ce pun în coș, ca să nu vezi cutiile de înghețată și tot ce există glazurat, dacă ar fi fost să ne întâlnim, în vreo seară.

Chiar credeam că de la un mănunchi de sparanghel, pe care l-ai fi văzut în coșul meu, s-ar fi legat discuția până … acasă. Unde credeam că ți-ar reveni în memorie senzația confortabilă de cald și bine.

—–

Mă gândeam că dacă nu ne-am greșit cu nimic, e vorba doar de timp, care trebuia lăsat să treacă.

Mă gândeam că o întâmplare – pe stradă, la cafea sau în supermarket, ne-ar readuce la setările din fabrică.

Ne-ar aduce față-n față, mai chibzuiți, cuprinși de dor și regrete. Chiar credeam că discuția despre sparanghel se poate transforma în „ah, ce proști orgolioși am fost”.

Dar nu m-am gândit până la capăt. Nu m-am gândit și pentru tine.

—-

S-a plâns, s-a durut, s-a zbătut… A trecut.

Aproape orice trece.

—-

Aproape zilnic îmi beam cafeaua la Starbucks, stând drept, întâlnind și petrecând oamenii care-și începeau ziua odată cu mine. În magazin, lăsam pe raft arahidele glazurate în ciocolată și pe stradă, mergeam pe vârfuri, mirosind a vânt, libertate și mare. Pentru tine.

Numai că într-o zi, am înțeles că ceva s-a schimbat. Habar n-am cum, când și de ce.

Lucrurile – au început să se întâmple pentru mine. Timpul –  începuse să treacă altfel.

Mă pregătea, cu povești și povețe, pentru altfel de întâmplări. Întâmplări fără tine.

 

Brusc, într-o zi, mi-am dat seama că nici măcar nu e important ce s-a întâmplat cu tine.

Nu mai contează dacă am greșit eu sau te-ai speriat tu. Sau n-ai mai vrut, pur și simplu, de la jumătatea drumului.

Nu vreau să știu dacă mergeam eu prea repede sau nu vroiai tu să te desparți de oamenii de dinaintea mea.

Eu știu – e nevoie de multă iubire și curaj, ca să te rupi de frici și angoase, doar pentru că ea, nebuna, zice să închizi ochii și să ai încredere.

Chiar nu-mi trebuie să aflu ce s-a întâmplat atunci, la jumătatea drumului …

—-

Doamne, câte scenarii și texte aveam pregătite și acum, stau în fața ta, în blugi și teniși, cu 4 feluri noi de ciocolată în brațe și zâmbesc. Larg și liniștit, de parcă abia acum urmează să te cunosc prima dată.

—–

Am avut dreptate – e vorba doar de timp, care trebuia lăsat să treacă.

Aproape orice trece.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • I love you! rad, plang si iar rad:)

    Cristina 14 iunie 2013 13:28 Răspunde
    • love you too :).
      welcome la noi la circ 🙂

      zinazen 14 iunie 2013 13:58 Răspunde
  • …cunosc foarte bine senzatia aceasta….iar dumneavoastra ati reusit foarte bine s-o expuneti in cuvinte…superb articol! bv bv!

    Ionela 14 iunie 2013 13:32 Răspunde
    • multumesc, Ionela! si fara „dumneavoastra”, te rog :).

      zinazen 14 iunie 2013 13:57 Răspunde
  • Zina, ma inclin!

    Claudia 14 iunie 2013 13:35 Răspunde
    • Claudia – si eu :)! Te imbratisez!

      zinazen 14 iunie 2013 13:56 Răspunde
  • Am un sentiment atat de placut acum ca am citit articolul asta.Trebuie sa recunosc ca te citesc de ceva timp, si imtamplator sau nu povestile ne cam seamana.Intram in fiecare seara sa vad dacca nu ai mai postat ceva..ceva de bine, ceva plin de speranta care sa-mi dea si mie puterea sa cred ca se mai vindeca si de data asta.Am constatat acum putin timp niste schimbari in ceea ce ma priveste si azi vad ca ti s-a intamplat si tie..asta nu inseamna decat ca timpul a trecut intr-un mod constructiv si ca esti o femeie puternica..suntem 🙂

    Andra 14 iunie 2013 14:17 Răspunde
    • multumesc mult, Andra! totu-i spre bine. si spre noi.
      puterea asta, de care vorbesti, ah, cat m-am saturat de ea. vreau sa fie totul simplu, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa fiu „puternica”, ci normala, naturala. asa cum iubesc eu sa fiu cand mi-e liniste si bine.

      zinazen 14 iunie 2013 15:34 Răspunde
      • O, da! Cunosc atat de bine senzatia asta, Dumnezeu mi-e martor. Pentru ca oricat ne-am ascunde in spatele rolului nostru blestemat de femei puternice, tanjim mereu dupa ultima iubire. Si nu stiu inca daca m-am saturat sa fiu „puternica” pentru m-au istovit atatea inceputuri sau pentru ca mi-e dor de mine cum eram inaintea lor.
        Ma bucur ca am dat peste acest articol. Am avut un deja-vu citindu-l. Abia astept sa mai citesc si altele. 🙂

        Lulu 16 iunie 2013 16:30 Răspunde
        • bine punctat, Lulu – „pentru m-au istovit atatea inceputuri sau pentru ca mi-e dor de mine cum eram inaintea lor”.

          zinazen 16 iunie 2013 20:42 Răspunde
  • ohhhh…astept si eu s avina acea zi in care sa nu ma mai intreb de ce n-a mers, sa nu mai sper sa mearga si sa merg mai departe linistita si impacata ca n-a mers 🙂 si asta fara sa-mi tremure genunchii atunci cand va rasari in fata mea pe neprins de veste 🙂 offff

    eu 14 iunie 2013 14:19 Răspunde
    • :)))) mi-s tare cunoscute simptomele :).

      zinazen 14 iunie 2013 15:30 Răspunde
  • Zina Zen, da, trece. Uneori mai incet decat ne dorim si cu atatea intorceri in propria memorie si in gandurile care se reactiveaza la orice semn cat de neinsemnat. Trebuie totusi sa avem ingaduinta pentru ceea ce suntem si ce am iubit. Sa nu-mi spuna nimeni ca te poti rupe cu usurinta de trecutul care acum doare atat.
    Cu perseveranta dar mai ales cu dorinta de a uita, neiubirea, va trece, treptat insa si doar motivata de altceva, mult mai adevarat si mai frumos 😉

    Moi 14 iunie 2013 14:27 Răspunde
    • nu-i deloc usor, Moi, dar noi suntem mari, frumoase si destepte. noua totul o sa ne iasa exact cum vrem! 🙂

      zinazen 14 iunie 2013 15:32 Răspunde
  • de ce ,azi ? de ce azi,cand am plans amar,pentru atata timp petrecut fara mine ?..de ce tocami azi,imi asezi iar,in golurile mari din suflet ,cuvinte cu miros de speranta ? pentru ca a venit timpul sa cred ca „aproape orice trece..e vorba doar de timp,care trebuie lasat sa treaca”..multumesc,Zina !

    dana 14 iunie 2013 14:31 Răspunde
    • Dana – tocmai de-atata azi :).
      Eu am o teorie, e atat de simpla, ca tot ce e genial, ca nici nu-mi vine sa cred in ea – „Daca lasi sa treaca, trece”.
      Evident, nu e usor, cu tot bagajul de inchipuiri din cap (eu numesc asta „crocodili” :)), trebuie timp si rabdare, dar functioneaza tot timpul.
      te cuprind si multumesc si eu: pentru comentariu si tot :).

      zinazen 14 iunie 2013 15:30 Răspunde
  • Daca-i cine trebuie n-a observat decat silueta ta superba in blugii stramti si zambetul tau luminos(acu` imi imaginez scena :D)…iar ciocolata e de stiut ca e un afrodisiac 🙂

    Aura Balint 14 iunie 2013 16:40 Răspunde
    • hahahahahhaha :). „drumurile noastre toate, se vor intalni odata” 🙂
      Aura – multumesc, m-ai facut sa rad :).
      eu nu ma supar pe cei care ma lasa. ei fac loc pentru – lumina mea – si tot ce urmeaza.

      zinazen 14 iunie 2013 18:35 Răspunde
  • Aproape orice trece zic si eu,
    Ba da ne schimbam, ne schimbam opiniile, ne dorim alceva, da, dar cine suntem niciodata..
    Articolul , nota 10 cu steluta 🙂 !

    Alexandra 14 iunie 2013 17:41 Răspunde
    • cine suntem ne e scris in gene, asa e. ne nastem intr-o anumita zi, tara, familie – astea nu le putem schimba…
      multumesc pentru nota – cred ca e prima asa mare 🙂

      zinazen 14 iunie 2013 18:37 Răspunde
  • foarte fain, e o povestire vizuala – parca am „vazut” tot ce ai povestit 🙂

    naty 14 iunie 2013 19:23 Răspunde
    • 🙂 sper că s-a văzut că băiatul e ‘nalt și mândru ca un brad :).

      zinazen 14 iunie 2013 19:49 Răspunde
  • da, mereu spunem- mie nu mi se poate intampla. Tocmai de aceea, mi se intampla. Ieri dormeam sieram fericita. Astazi gasesc similitudini pe care nu le vedeam. Doamne, crunt este cand ti se deschid ochii. Cine este vinovat? Oare au rost cautarile…. Asa a fost sa fie… Capul sus si mergi mai departe. Si maine este o zi !. A fost foarte greu sa invat asta. Felicitari!!!!!

    coco 14 iunie 2013 19:25 Răspunde
    • nu e nimeni vinovat.
      bad timing :).
      multumesc, Coco!

      zinazen 14 iunie 2013 19:50 Răspunde
  • „Intr-o mare de oameni ochii mei te vor căuta întotdeauna pe tine”
    E valabil si pentru baieti 🙂 poate nu pentru toti… dar si mai putini recunosc 🙂

    EL 14 iunie 2013 22:06 Răspunde
    • :)partea cu recunoscutul nu e deloc compatibilă cu testosteronul 🙂

      zinazen 14 iunie 2013 22:39 Răspunde
      • abia acum inteleg de ce recunosc cei cativa… lipsa de testosteron :)) si eu care credeam ca-i sinceritate… curajul de a spune ce simti, chiar si cu pretul emasculinizarii 🙂

        EL 15 iunie 2013 9:19 Răspunde
        • lipsa de testoteron se rezolva cu o reteta de la Parhon, iar pentru sinceritate … nu s-a inventat inca formula 🙂

          zinazen 15 iunie 2013 9:57 Răspunde
          • vizavi de sinceritate, putem parafraza cu o vorba hatra din popor… „educatia, ca si erectia – se vad, doar daca le ai” 🙂

            EL 15 iunie 2013 12:16
          • unii sunt extrem de talentati si se mai intampla sa treaca un rol jucat (chiar mediocru) drept educatie :).
            zic, nu stiu :))))

            zinazen 15 iunie 2013 21:35
          • educatia se poate mima… cealalta „problema”, nu! se cer dovezi practice! :))))

            EL 15 iunie 2013 21:45
          • „repetiția – mama invataturii” 🙂

            zinazen 15 iunie 2013 22:32
  • Toate trec…. si cele bune, si cele rele…. raman in urma regrete, amintiri, frumoase sau dureroare. Lucruri care ne transforma si ne ajuta sa evoluam!. Deci, orice experienta e buna… o „atasam” langa celelalte experiente de viata!

    Aiana 15 iunie 2013 5:12 Răspunde
    • o atasam si mai tarziu intelegem de ce a trebuit sa o traim si care a fost, de fapt, lectia experientei :).

      zinazen 15 iunie 2013 6:20 Răspunde
  • Vreme trece…vreme vine..toate-s vechi si noua toate…spune poetul. As spune ca, de fapt, totul trece sau mai degraba trairile se estompeaza si este minunat atunci cand ajungi la acea detasare si liniste pe care ti-o dau atat trecerea timpului dar si lupta cu propria persoana in a intelege pe delin o invatatura care spune asa: “nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat”. Si uite ca la estomparea framantarilor noastre contribuiti si voi pe deplin cu ceea ce scrieti atat de frumos si sincer in aceasta revista. Articolul tau minunat mi-a adus aminte de melodia “Now that it’s over, cu Jennifer Rush, scrisa de Michael Bolton.
    http://www.youtube.com/watch?v=oANO8Tr8Y90.

    Sorina 15 iunie 2013 6:50 Răspunde
    • o piesa superba, Sorina!
      Multumesc frumos!

      zinazen 15 iunie 2013 7:46 Răspunde
  • Zina Zen, nu stiu cum pui niste cuvinte simple sa sune asa frumos, cum le asezi in fraze si cum le aranjezi, dar parca canti pentru sufletul meu. Si parca treci prin toate trairile mele… Si parca ai adunat in tine intelepciunea a cateva generatii de femei…
    esti minunata 🙂

    Ramo 15 iunie 2013 11:21 Răspunde
    • Ramo – suntem pe Marea Dragoste. toate suntem minunate. dupa ce revad cuvintele mele prin cuvintele mele respir atat de usor…
      va multumesc!

      zinazen 15 iunie 2013 21:37 Răspunde
  • citesc de ceva timp blogul tau si m-am regasit in mai multe povesti, insa am stat doar si am citit.
    de data asta a fost diferit pentru ca vreau sa cred ca aproape orice trece
    te feicit pentru ce si cum scrii!

    Oana 15 iunie 2013 18:20 Răspunde
    • multumesc frumos Oana!
      nu pot sa garantez pentru altii – dar daca ma pot uita linistita la copiii cuiva drag candva, chiar cu liniste, inseamna ca aproape orice trece.

      zinazen 15 iunie 2013 21:32 Răspunde
      • wow, copii, really??? 🙂
        deci se poate chiar si asta! bine de stiut!

        Oana 17 iunie 2013 9:50 Răspunde
  • Vorbeam cu un prieten si-am ajuns noi la urmatoarea constatare: oamenii nu se schimba, doar se transforma in permanenta si uneori mai si cresc si vorba asta doar aparent e un paradox 🙂

    Frumos tare ai scris 🙂

    lotusull 17 iunie 2013 7:36 Răspunde
    • multumesc Lotusull.
      uite mi-ai dat o tema noua de reflectare – schimbarea e transformare sau nu :)?

      zinazen 17 iunie 2013 8:22 Răspunde
      • Hi, hi, pai te las sa reflectezi 🙂
        Indiciu: vorba nu se refera la aparente/ exterior, ci la esenta, interior.
        P.S.
        Lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Uneori, devine insa un lup intelept 🙂

        lotusull 17 iunie 2013 18:57 Răspunde
  • Citesc asta in fiecare seara,inainte sa ma pun in pat.Ajuta!Tare frumos ai scris.

    ina 25 noiembrie 2013 0:20 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title