Câteodată, cad pe gânduri. Îmi trec prin fața ochilor imagini de niciunde, prin cap se fac asocieri ciudate și dacă m-ar întreba cineva la ce mă gândesc, mi-ar fi extrem de greu să-i răspund. Prefer să mint, chiar dacă știu că cel care-ntreabă îmi știe toate felurile de a privi, când răspund, când (foarte-foarte rar) mint…
„La ce te gândești?”
„Așa, la lume… Nimic important…”
Capul gândește, judecă, măsoară, se supără, dar întotdeauna inima alege. Uneori frige și doare, alteori frige și iubește, câteodată doar pulsează. Depinde de canalele dintre ea și creier, ea și oamenii de lângă mine, ea și muzicile mele, ea și realitate, ea și vis… Dar tot timpul inima alege. Asta e regula.
—–
Azi dimineață mă gândeam la oamenii între care se formează prăpastii. Pământul de sub ei devine nesigur, subțire, picioarele tremură, genunchii dor, inima țipă. Și oamenii – proști, orgolioși, răniți, îndurerați – lasă să crape pământul de sub picioare și privesc cum cel „al lor” rămâne pe partea cealaltă.
Uneori, cei mai nebuni, sar pe celălalt mal.
De celelalte ori însă, instinctiv, facem un pas în spate. Dinspre hău, dinspre cel care de dimineață era „totul” și spre seară devine doar o umbră care face instinctiv un pas în spate, pe celălalt mal. Distanța crește, emoțiile calde se sting, mâhnite, iar noi, lăsăm timpul să facă ce e de făcut pentru noi, mai departe.
Nu mă refer doar la iubiți și povești de amor ne-terminat.
Li se întâmplă și fraților, prietenilor, oamenilor ciudat-apropiați. Și oamenilor străini li se întâmplă …
—–
Nu-mi place sa pășesc în spate.
Aștept ca cineva să sară. Aștept ca inima să-mi spună „Sari!”
——
„La ce te gândești?”
„Așa, la lume… Nimic important…”
——
Mint …
Uneori,atunci cand privesc in gol,cand privirea mi se agata de ceva anume sau nimic ,cand gandul zboara unde vrea el nu unde-i zic eu,in acele momente de pauza in timp daca sunt intrebata la ce ma gandesc ,de cele mai multe ori mint.Si raspund -nu ma gandesc la nimic,pur si simplu stau asa,ma relaxez.Alteori inventez pe moment ceva plauzibil,ceva ce nu raneste ,ceva banal. Mi-e frica de gandurile mele spuse,mi-e teama de sinceritatea care poate sa doara sau pur si simplu uneori ma rusinez de gandurile mele care pot fi neintelese de celalalt.Si-atunci prefer sa mint.Si-atunci prefer sa-mi tin gandurile doar pentru mine.Ca doar sunt ale mele.
Dar ,atunci cand cel de lamga mine,tace gandind,si-l intreb la ce se gandeste ,sa nu-mi zica ca la nimic.
Eu oricum stiu ca minte.Pentru ca si eu la randul meu mint.
Trebuie sa invatam sa respectam tacerea celuilalt.Daca e ceva de spus,cu siguranta va fi spus.Daca nu ….tacere.