„“

… de parcă nu am suferit niciodată.

de

Să iubesc, de parcă nu am suferit niciodată.

Asta e lecția mea de viață.

Dar cum?

Când ajungi să îți retragi fiecare centimetru dăruit, să alungi orice amintire despre ce credeai că a fost și să îți încui toate porțile, ușile și geamurile. Jaluzele trase, stop-cadru, pauză.

M-a întrebat cineva dacă eu chiar am trăit faza de „podea din baie, cu genunchii trași la piept”.

Am trăit.

Am trăit mai mult decat aș vrea/aș putea să recunosc.

Am rupt pagini, în loc să le întorc cu grijă și să văd de ce a trebuit să le scriu.

Am dispărut, m-am evaporat. Nu pentru cineva. Nu. Pentru mine. Numai așa am putut crede că mă pot începe din nou. Că nu mai există în mine locuri care dor.

Am ignorat tot ce mă putea readuce – la el, la mine cea dinainte, la viață, în fața unei șanse, noi sau reîncălzite.

Am învățat să cred din nou în mine. Am învățat să mă reîndrăgesc, să mă completez, să mă fac întreagă. Am fost, de fiecare dată, sigură că „gata”. Am ajuns, am învățat, am reușit. Îmi sunt autosuficientă, îmi știu limitele și toate felurile de a reacționa. Pot controla. Dirijez. Eu aleg. Eram sigura că îmi sunt prietenul meu cel mai bun și că voi ști să mă apăr, să mă protejez și să mă feresc de durere și neîmplinire.

Dar sunt om. Iar înainte de asta, sunt femeie.

Uit. Mă deschid. Mă arunc. Mă dezgolesc. Ard. Iubesc până-mi pierd capul, umerii și urmele pașilor pe pământ.

Până uit.

Undeva, cineva mult mai deștept decât mine, știe de ce așează în calea unor oameni care se intersectează, motivul pentru care ei trebuie să se întâlnească.

Există un sens în toate.

Și un preț, desigur.

Și rost.

Întâlnești un om, dintr-un motiv anume. Cu un sens. Cu un preț.  Și … îți pierzi nordul…

Și iar crezi că lumea se prăbușește și de data aceasta nu vei mai scăpa. Știi că ești unicul om pe care poți conta și te întrebi, a nu știu câta oară, cum naiba ai admis asta? Unde-i înțelepciunea, controlul și siguranța? Ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai protejat? Cum ai uitat de tine? Cum ai ajuns propriul tău dușman?

Și vine vremea plății.

Nimic nu e gratis în viața asta, baby.

Abia după ce plătești, începi să înțelegi. Și pentru acum, și pentru atunci, demult, când ceva vechi părea imposibil de înțeles.

Înțelegi de ce oamenii pot iubi un om, dar dorm în patul altuia. Da, pot. Și este și corect, și moral. Și nu se amestecă în niciun fel lucrurile între ele. Doar așa funcționează.

Înțelegi cum ajung oamenii să se rănească. Și cum faptul că-l rănești pe cel pe care-l iubești, te face să simți că trăiești. Pentru că ești într-o fază ciudată, în care numai durerea te face să te simți în viață. Și poate fi corect și moral, atâta timp cât asta te ține în viață.

Înțelegi cum poți iubi un om atât de mult, încât să nu poți fi cu el, lângă el. Sunt oameni care pot fi iubiți numai de departe.

Înțelegi cum, uneori, plinul tău sufletesc nu e suficient.

Înțelegi că, uneori, poți renunța la aboslut totul, pentru încă o zi. Încă o noapte. Și ești pregătit să plătești orice preț pentru asta.

Și nu te mai recunoști …

Înțelegi multe când ești în defensivă.

Când ești pe podeaua de jos a băii, cu genunchii la piept. Când nu ești sigură de nimic. De timp, de distanță, de gravitație. Nu ai nimic, nici măcar a ta nu ești. Și tot ce poți face, este să aștepți, din nou, să treci peste proba de rezistență a timpului.

Să redevii, din nou, prietenul tău cel mai bun.

Să redevii, din nou, femeie.

Să înveți, din nou, să iubești, de parcă nu ai suferit niciodată.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Zina,draga mea…ca de fiecare data m-ai nimerit,tocmai traversez o perioada gen „podeaua din baie, cu genunchii trași la piept”…cu rataciri pe strada,fara sa vad ceva sau pe cineva anume….si,astept sa redevin cea dinainte.Ar fi trebuit sa am experienta in chestii de astea,,tinand cont de cate ori mi s-au intamplat….dar,de fiecare data e altfel…regasirea cu mine insumi e tot mai grea…s-au spart bucatele din mine,din sufletul meu….le-am lipit singura,dar niciodata nu am reusit sa redevin cea „noua”,fara defecte…fara fisuri..desi,am inteles totul…Sper sa reusesc de data asta,dupa ce am sa ma ridic de pe podeaua din baie….Iti multumesc,Ii multumesc Lui Dumnezeu de fiecare data ca existi,ca te-am descoperit…ca te iubesc <3 Uff,nu m-am nascut cu talent la scris,dar sper ca ma poti intelege…

    Camelia 19 septembrie 2014 10:45 Răspunde
    • Camelia draga, te inteleg, te simt si-ti trimit inapoi … rabdare si soare! primesti? <3 back!

      zinazen 19 septembrie 2014 12:16 Răspunde
  • …astept sa plece pasari,tristetile cu ele sa-mi trimit.Si tu?Si tu. Ceaiul trebuie pastrat cald,intotdeauna.Nu avem nevoie de chibrituri ci de taine,cu ele aprindem lumanarea marunta de sub ceainic-fie el din lut sau portelan. Ce iti doresc?Sa redevii. :)Am avut si eu,ca toata lumea,podeaua si genunchii-m-am tarat cu ale tineretii cozi impletite pe sub biserici care se prabuseau in jurul meu,toamna mi-a fost esafod.Draga mea,”cand marea e linistita,oricine poate fi carmaci”.De-aceea avem Golgotele noastre si taine purtam,in talpi si palme de Sisif.Apoi iubim,crestem copii,navigam. 🙂

    mirare 20 septembrie 2014 0:07 Răspunde
    • Mirare – mi-ar placea sa scrii mai mult. Presupun ca stii, nu? Ca scrii foarte frumos.
      Multumesc!
      O toamna roscata iti doresc!

      zinazen 22 septembrie 2014 8:14 Răspunde
  • <>
    Cand citesc o carte ,nu stiu daca ceea ce citesc autorul a trait sau e doar o povestire care nu are nici o legatura cu ceea ce a trait scriitorul.Si asta nu e ceea ce ma intereseaza cand citesc o carte.
    Sunt un om care de 5 ani,cu voia mea,inca,doarme in patul meu”aproape”in fiecare noapte o persoana care doarme cu mine de peste 26 de ani,dar….acum iubeste pe altcineva.
    Crede el ca functioneaza,dar nu functioneaza,e cat se poate de aiurea,de fara sens,de fara viitor ,cat se poate de incorect iar despre moralitate…….Nu are ce cauta un asemenea cuvant intr-o asemenea ecuatie.
    Divortul….asta ar fi cat se poate de corect si moral.Eeee,dar vine spaima partajului…..Si atunci,dormim inca impreuna.Cu siguranta nu „pana moartea ne v-a desparti”.

    Rodica.m 20 septembrie 2014 6:58 Răspunde
    • Rodica.m – una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat in viata este despre faptul ca suntem diferiti. si facem/alegem diferit.

      zinazen 22 septembrie 2014 8:18 Răspunde
  • Scrii atat de frumos! Citesc, si apoi mai citesc odata, si inca odata si ma bucur de fiecare data la fel de mult de frumusetea cuvintelor si trairilor tale.Si iti inteleg fiecare cuvant.

    Mihaela 21 septembrie 2014 18:12 Răspunde
    • Multumesc, Mihaela! Este plcut si important sa stii ca iti sunt intelese cuvintele.
      O zi frumoasa!

      zinazen 22 septembrie 2014 8:15 Răspunde
  • Te iubesc Zina! Abia aștept cartea.. cred ca va fi un fel de talisman pe care-l voi purta mereu cu mine pentru o vorba calda, o alinare frumoasa…

    andreea Stoian 21 septembrie 2014 21:35 Răspunde
    • Multumesc, Andreea!

      zinazen 22 septembrie 2014 8:16 Răspunde
  • Avem nevoie langa noi,cel mai mult,de noi.
    Invatam asta doar dupa ce platim.
    Si poate nici atunci.

    eu 2 octombrie 2014 15:47 Răspunde
  • Superb,dar nu stiu de ce postezi asa rar. Iti sorb cuvintele de fiecare data cand apar,dar nu imi sta la indemana(oare) sa trimit si eu un mesaj de raspuns,de apreciere …..esti minunata Zina,in fiecare seara citesc ceva de-al tau,nu ma mai satur,as vrea si mai mult…..si mai des…..

    Mihaela 7 octombrie 2014 16:39 Răspunde
    • Multumesc frumos, Mihaela!
      Cred ca mi-e mai la indemana sa scriu pe pagina mea de Facebook. Este vina mea.
      O sa „trec” mai des pe aici. 🙂

      zinazen 8 octombrie 2014 9:39 Răspunde
  • „Nimic nu e gratis în viața asta, baby.”

    Doamne, cata dreptate ai! Si cand vine vremea platilor, atunci sa te tii! Platesti si cat nu face pentru greseli pe care tu le credeai marunte si pe care le-ai fi trecut lejer la capitolul „gratuitati” sau „fuse si trecuse”. Dar nu-i asa, viata te pune sa platesti cu suferinta, lacrimi, nopti albe, umilinte si alte monede canite. Si majoritatea platilor le faci tocmai cand credeai c-ai razuit lozul castigator, asta asa, ca sa nu te bucuri.

    Veronica 12 octombrie 2014 15:00 Răspunde
    • platim. de fiecare data platim. eu prefer sa platesc pe loc, cash, decat sa aman, sperand in vreo minune sau amnistie financiara.

      zinazen 14 octombrie 2014 9:47 Răspunde
      • Cred ca Veronica vorbeste de alte plati. Eu am inteles-o.

        Sorina 15 octombrie 2014 17:50 Răspunde
  • Minunat ai povestit!

    Camelia 13 octombrie 2014 12:02 Răspunde
    • Multumesc frumos, Camelia!

      zinazen 14 octombrie 2014 9:45 Răspunde
  • Esti frumoasa, Zina !
    Atat de frumoasa, incat de fiecare data cand te citesc, incerc sa-mi aduc aminte ca poate…undeva… candva… pentru cineva, am fost si eu frumoasa !

    Cristina ( Muzica Inimii Mele :) ) 24 octombrie 2014 20:15 Răspunde
    • Ai fost si sunt sigura ca esti si acum!
      (Iti multumesc din suflet, Muzica Inimii Mele!)

      zinazen 29 octombrie 2014 12:35 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title