E foarte greu să-i vorbești celui care urmează să vină, cât nu ești desprinsă de cel care a plecat. Alungat sau dus de bună voie. Plecat pentru totdeauna sau plecat pentru ultima dată…
Cum să-i explici celui care urmează să vină că tu ești așa (și) datorită celui care a plecat? Și că nu e nimic rău în asta… Și nu e niciun joc sau pericol.
Așa s-a întâmplat… Cândva, cel care a plecat te-a făcut să te iubești, să te vezi frumoasă, senină și luminoasă. El te-a făcut să crezi că există răsfăț și pentru tine. Cu el ai învățat să te bucuri de dimineață și să aștepți nerăbdătoare seara. Cu el ai alungat frica și ai îndrăgit Sonata lunii.
Așa s-a întâmplat, cu el te-ai văzut, ți-ai zâmbit, ai pășit cu încredere prin viață. Niciun părinte, carte sau profesor nu reușește să facă asta. Trebuie să te iubească un bărbat, ca să începi să te vezi și iubești cu adevărat. Doar atunci dispar îndoielile și deformările, doar atunci soarele poate răsări și noaptea, iar salcâmii pot înflori și iarna.
Cum să-i explici celui care a plecat că … vine și un moment de rămas bun. Nu e acela în care ne spunem prin cuvinte – moi sau urâte, corecte sau inventate, că, gata.
E momentul în care înțelegi tu că … Gata.
Aș fi atât de fericită ca acel moment să ne prindă împăcați. Triști, dar împăcați. Ce a fost de trăit – s-a trăit. Ce a fost de simțit – s-a simțit.
Locul cu regrete s-a făcut mic. Dar nu prin ciopârțeală. Prin timp, prin înțelegere, prin cedarea lentă a teritoriului. Celui care urmează să vină. E un teritoriu nou, ne-nceput. Luminos, proaspăt, cu speranță, cu mii de șanse și alegeri noi de făcut.
Cum să-i spui celui care a plecat că nu mai suporți să-ți taci gândurile, că nu e niciun noroc să împarți o iubire în două, ca să meargă pe două drumuri rătăcite care nu mai au cum să se întânească niciodată? Ce a fost de trăit – s-a trăit… Gata.
Cum să-i spui celui care urmează să vină să nu se teamă? Că tu nu te mai temi… Gata.
Cum să le explici amândurora că libertatea pe care o simți în coșul pieptului și care te face să plângi fără motiv, nu este compusă din răzbunare sau resemnare. Este un copil nou, cu o viață nouă, cu părinți noi, într-o lume nouă, cu mii de șanse și alegeri noi de făcut.
——-
Nu-l trag de mânecă nici pe cel care a plecat, pentru totdeauna sau pentru ultima dată, nici pe cel care urmează să vină – din întâmplare sau pentru totdeauna.
——-
Cum poți să „let go”? Prin „mulțumesc” pentru iubire.
Pentru tot ce s-a trăit și tot ce urmează.
Dacă aș putea să te eliberez din suflet, ca pe un gin din cufărul fermecat, te-aș elibera în lacrimi. În lacrimile mari și cristaline ce se preling pe obraji in ultimul drum spre libertate, a ta, a mea, spre libertatea noastră. Aș seca și ultima picatură din sufletul meu, prefăcându-te râu.
Râu între malurile sufletelor noastre, care va curge mereu între ele, dar fără a se mai intersecta niciodată. 🙂
frumos ai scris, Madlenush. multumesc!
io nu-mi mai gasesc cuvinte,ca sa iti explic ce simt, dupa ce te citesc..ramane cel mai frumos „gol”..”gol” de tristete..”gol” de neputinta..si iar incep sa sper,si iar incep sa visez si sa mai cred..si sa mai fac un pas catre mine cea fericita..:)
Multumesc !
Dana – cea mai frumoasa intalnire :)!
eu iti multumesc!
Viata este plina de momente cand trebuie sa pierdem,sa plecam, sa lasam sa plece.Uneori momentul este mai mult sau mai putin dureros,in dependenta de situatie si persoane, dar impacandu-ne cu gandul ” it´s time to let go…it will be ok” obtinem pace interioara si incredere in viitor.
asta e cel mai greu – sa te impaci cu gandul… restul – vine natural si usor. cu timpul.
Cu siguranta despartirea de cel alaturi de care ai stat un timp, indiferent cat, din iubire, nu poate trece fara sa lase urme in suflet. Si, poate de aceea, o noua relatie aduce cu ea urme din trecut. Trebuie ca ea sa fie nu numai mai puternica dar mult mai adevarata prin asteptarile cu care o intampini. Altfel, tot ce a fost gresit in trecut se amplifica pentru noua relatie si o desfinteaza nedorit de repede.
Moi – tu ma lasi fara cuvinte de fiecare data! atata dreptate si intelepciune… te imbratisez!
Zina Zen, m-ai facut sa rad instantaneu… :))… ce sa zic, cred ca ai glumit 🙂
Te imbratisez si eu, serios 🙂
nu am glumiiiiit !!!
🙂
Cat de adevarate cuvinte ai scris, draga mea!Am trait ceea ce tu ai descris cu cuvinte atat de potrivite starilor pe care le-am avut! Da, dupa ce s-a trait si s-a consumat ce a fost intre doi oameni care s-au iubit intens, e timpul sa lasi sa plece..nu e deloc usor , dar e necesar pentru o viata mai buna!
nu-i usor, dar nici imposibil nu este. toate au limite si nivel de saturatie. si unde inima mai prieteneste cat de cat cu creierul (cand e relaxat si bine-dispus :)) – toate se aseaza la locul lor.
multumesc, Flori!
Nu inteleg de ce e mai usor sa renunti?cind ai puteri sa lupti,am ajuns foarte banali si slabi spiritual,am uitat sa iubim,cedam am uitat sa iertam am uitat sa luptam pentru ca e mai usor sa te intorci si sa pleci.Am plecat odata si am vazut ca merge,mai greu ,dar merge.Am gasit persoana potrivita….plecam pentru ca am uitat sa luptam,am uitat cum ce gust are victoria…
renuntarile sunt diferite, Kox. uneori, e cel mai greu, dar cel mai sanatos sa renunti.
e timpul. mai mult, nu ai unde sa mergi. drum inchis. totul e, nu stiu cum, doar in capul tau.
dar sunt cazuri si cazuri … ai dreptatea ta, bazata pe experienta ta.
la mine, asa a fost sa se intample…
zinazen imi pare foarte rau daca te-am ofensat cumva sau am inteles gresit,am vrut sa scot alte alea in evidenta.
ah, nu – totul e ok aici :).
si eu uneori ma gandesc ca sunt prea multe divorturi, lumea renunta prea repede, dar fiecare stie cel mai bine pentru el si e stapanul propriilor alegeri.
Curaj!