Tu crezi că dușmanul tău e cel care te înfurie; dar adevăratul tău dușman e furia care ți-a intrat în inimă. Așa că, împacă-te cu „dușmanul” și scoate-ți din inimă furia – acest sentiment dureros.
Lev Tolstoy
Mă gândeam zilele trecute la oamenii care-și consumă zilele și energia pe sentimente grele, care lasă niște urme greu de vindecat.
La oamenii care aleg să se supere, să se înfurie și întristeze, în loc să trăiască simplu, fericiți și împăcați.
Mă gândeam și la mine, cea veche și la mine, cea nouă. Cum sunt, cum vreau să fiu și cum încerc să nu.
—–
De ce strigăm, de ce aruncăm cuvinte și cuțite? De ce credem că facem rău cuiva, când, de fapt, noi ne rănim pe noi?
Este foarte ușor să te îndepărtezi de un om (și chiar de tine). Nu înțelegi un cuvânt, un gest, o pauză și explodezi. Este incredibil ce poate să scoată din el un om înfuriat.
Cel mai greu, însă, este să reușești să scapi de sentimentele „naturale” care te însoțesc în această „experiență”: furia, nedreptatea, supărarea, tristețea, neînțelegerea.
Nimeni nu poate trece cu ușurință peste despărțiri, divorțuri sau uitări. De fapt, eu nici nu îndemn pe nimeni să treacă zâmbind peste schimbările neconvenabile sau nedorite din viață. Oricum, fiecare acționează în funcție de ceea ce simte și simțim în mod diferit. Doar că, mânia este oaspetele nostru, noi o invităm, noi o lăsăm să intre în inima noastră.
Furia deformează. Furia doare.
Știu, suntem oameni: sistem osos, sistem muscular, sistem nervos și orgoliu. Fiecare se consideră deținătorul adevărului suprem din lume și când cineva, sau tot globul pământesc, nu face ceva convenabil nouă, ne înfuriem, încercând să demonstrăm, corectăm, îndreptăm.
Am cheltuit foarte mulți ani ca să înțeleg că furia vine din interiorul meu, este energia mea, vine din mine. Doar că era extrem de convenabil să dau vina pe oricine altcineva și să arăt nerușinat cu degetul spre aproape toată lumea. Numai înăuntrul meu nu m-am uitat.
—–
Oamenii vor să fie calmi și-și impun starea de zen și de liniște, neînțelegând că și această impunere este o tensiune, un efort. Nu ai cum să te concentrezi și gata, am închis ochii, am numărat până la 10 sau am spus o tantra furată de pe vreun site de înțelepciune și am intrat într-o stare de relaxare și meditație. Starea de meditație ar trebui să o avem tot timpul, într-un mod natural.
Nu ai cum să-ți comanzi armonia cu tine, cu universul și cu cei din jur dintr-un pocnit din degete.
Știu că este enervant să vedem oameni calzi, frumoși, senini și să nu înțelegem cum reușesc, când „viața e grea” și „oameni sunt ipocriți”. Dar nici enervarea asta nu e bună.
Pare simplu, dar e al naibii de greu, să alungi tot ce te supără și întristează, să nu intri în conflict cu nimeni, să nu lași disconfortul și frustrările să se instaleze în tine.
Este greu să înveți să nu mai strigi la tine.
nu incetez sa-l recitesc…. si de fiecare data inteleg altfel si tot mai multe. Cica noi toti uitam sa ne bucuram pentru ce avem si suferim dupa ce nu avem ( si aici vorbesc nu doar de lucrurile materiale), de unde si dezechilibrul 🙁
eu tocmai m-am intors de la tara, unde am stat deconectata de la aproape orice fel de tehnica :).
printre oameni curati si simpli, cu picioarele goale in iarba sau la racoare sub copaci, sa imi iau energia de care am nevoie.
si nu m-a costat nimic :).
al naibii de greu,extraordinar………
multumesc, draga mea!
…de aici si vorba aia: adevarata bucurie se regaseste intr-o viata plina de simplitate si naturalete!!! Felicitari pentru articol draga mea:*
multumesc, draga mea! te pup!
🙂
Unii au vorbit de proiectii si au spus ca exista in fiinta umana tendinta de a expulza din sine si plasa asupra altcuiva ceea ce este resimtit ca dureros/ de netolerat / inacceptabil social, etc.
Altii au vorbit despre felul in care atragem acei oameni cu care rezonam, indiferent ca e vorba de trasaturi pozitive ori negative.
Hai sa zicem ca, cu ceea ce este pozitiv te impaci si esti de acord 🙂
Problema apare in situatia aia deloc roz, in care iti vine sa-i reprosezi celuilalt te miri ce, in care iti vine sa tipi, sa-l certi, etc.
Care ar fi solutia ?
Pledez ptr intoarcerea spre sine. Aflarea motivului autentic ptr care intr-un anumit context, cu o anumita persoana sau mai multe, avem un anumit comportament.
Se mai spune ca oamenii de langa noi constituie oportunitati in procesul de autocunoastere.
Asadar, cu rabdare, inainte. Si plonjon linistit in propria fiinta ptr descoperire, indreptare, echilibrare.
Si cum se spune ca toata viata avem cate ceva de invatat, banuiesc ca destinatia numita armonie, e un proces intr-o permanenta metamorfoza, dar cine stie, poate in final o vom si afla fiecare din noi 🙂
P.S.
Tu chiar ai scris senin si eu am zambit citindu-ti gandurile 🙂
Draga Lotusull, am citit de cateva ori ce ai scris. Esti un Osho mic :). Se simte ca ai multe de spus pe aceasta tema.
Cum spunea Jorges Luis Borges (desi nu sunt sigura ca sunt chiar cuvintele lui), „Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.”.
Acest citat mi-a amintit de un text scris anul trecut, iarna. l-am recitit acum, dupa un an si jumatate…
Multumesc, Lotusull ca m-ai facut sa-l recitesc (cautand citatul pe blogul meu vechi :))
http://zinazen.wordpress.com/2011/02/24/1286/
🙂
Eu iti multumesc. Esti un om cald si luminos.
Nu stiu ce sa zic. Am citit mult si-am ales de acolo ceea ce mi-a convenit, ceea ce s-a potrivit structurii mele. Iar psihologia va ramane probabil una din pasiunile vietii mele. Peste toate astea am asezat ceea ce am trait, lectiile de viata ce am reusit sa le invat si mai ales intalnirile cu oameni atat de frumosi incat nu rareori ma intreb ce-am facut eu atat de grozav incat sa-i merit si de la care iarasi, am invatat.
Cred ca tatal Monei are cea mai mare dreptate. Esenta e in acea bucurie cu care-ti traiesti viata – fiecare clipa.
Mona, La Multi Ani tatalui tau 🙂
Intru si eu in „discutie” si n-o sa fac decat sa-l citez pe taica-meu (care in septembrie va implini 90 de ani !)… „Bucurati-va de viata ca Doamne scurta-i!” Si eu il cred „pe cuvant”! La multi ani Tata!
La multi ani tatalui tau! Este un adevar incontestabil.
Il tiparesc, il pun in rama si-l citesc in fiecare zi. Numai asa o sa reusesc sa am atata calm si impacare cu mine dupa un divort urat si greu pe care mi l-am facut asa eu, cu furie nemasurata si necontrolata. De ce? Habar n-m . Vin din Japonia, o tara in care nimeni cu striga, nu injura, cuvantul prost e considerat mizerabil iar barbatul care loveste o femeie pleaca singur din casa, nu mai e un samurai si e nedemn de neamul lui, unde amabilitatea si zambetul vanzatorilor si domo arigato gozaimas – foarte multumesc – e pe buzele tuturor chiar daca in sufletele lor n-o fi numai lapte si miere. Ura m-a uratit. M-au gasit prietenii care ma doreau si ma asteptau cu bratele deschise in timp ce eu ma indarjeam sa doresc un barbat care nu ma mai dorea. Ce rusine…. Dar a trecut si chiar ca o sa citesc in fiecare zi lectia ta de vindecare… Multam fain.
Cu placere! Multa rabdare cu tine iti doresc si sa stii ca te invidiez pentru Japonia – este partea de lume care ma atrage de multa vreme. Tocmai pentru motivele pe care le-ai expus…