fbpx
„“

Bel Ami

de

Nu mi-au plăcut niciodată ecranizările. Nu am nicio excepție care să „confirme” regula.

În capul meu, Rhett Butler nu arăta așa, când citeam înnebunită romanul doamnei Margaret Mitchell, „Pasărea spin” s-a derulat cu totul altfel în capul meu și în general, de fiecare dată (chiar și pentru aceeași carte, la altă lectură) viziunea mea regizorală a fost alta.

Când am văzut la metrou trailerul mut la „Bel Ami”, am zâmbit „femeiește”. Mi-am amintit întâlnirea mea cu Maupassant.

Acasă, aveam foarte multă literatură franceză (teoretic, trebuia să cresc o visătoare romantică și legănată, care poartă pălării cu boruri mari, dar nu :)). Mama îmi mai selecta la început cărțile, îmi mai interzicea să citesc de la capitolul III încolo, dar când intra în cameră și mă vedea plângând, îi era clar: sunt pe la capitolul IX :).

Aveam patul lângă geam, geamul avea un pervaz lat și view spre o pădure. Sub geam aveam un calorifer, care iarna frigea.  Pe pervaz aveam un aparat de radio, care mergea cu 3 baterii mari, o plantă, farfuria mea cu mere sau cana cu ceai. Tapet cu orhidei, perdea albă… Aduceam toate plapumele și pernele din casă, făceam un deal de care mă sprijineam și citeam.

Știți momentele din natură, prinse cu supercamere de filmat, când încolțesc copacii, înfloresc bobocii de flori sau ies puii din ou? Dacă mă prindea vreo cameră în momentul meu de dat în floare sau scos capul în lume – acolo eram, pe pat, rezemată de toate pernele și plapumele din casă, citind.

Doamne, ce viață interesantă, ce vremuri frumoase, cât timp în față… De-aș avea acum răbdarea de-atunci, de-aș putea să mă întorc în camera mea cu tapet cu orhidei și view spre pădure… De-aș putea să mă întorc la Capitolul meu III …

——

I-a venit rândul lui Maupassant.

„Bel ami”.

Vai, dar cât am roșit, vai, dar cât am recitit unele pasaje, vai, dar cât am așteptat să cresc ca să înțeleg.

Ce e moral? Ce e corect? Dacă actorii se schimbă, piesa rămâne aceeași, și în secolul nostru?

Bărbați, femei. Femei, bărbați.

Aparențe, reguli, demnitate, jocuri, seducție…

Așa e și-n lumea mare, sau doar într-un roman scris în secolul XIX?

—–

Nu aveam mai mult de 15 ani și discutam cu un prieten de-a părinților mei. Despre ploi și planete, școală și examene … cărți. El era bătrân :). Avea aproape 40 de ani :). Și vine vorba de Maupassant. El a zâmbit. Cu neîncredere și curiozitate.

Și ce moment ți-a plăcut cel mai mult în carte?”

M-am înroșit, enervat și speriat în același timp. Nu mă crede că am citit …

Când Virginie își prinde părul în nasturii de la vesta lui Duroy.”

—–

Revenind la zâmbetul meu „femeiesc” din metrou. Când am văzut trailerul la film, mi-am amintit acest episod și prietenia mea cu acest bărbat, care a mai avut ocazia să zâmbească cu neîncredere și curiozitate, pe parcursul anilor…

Azi am văzut filmul. Distribuție bună, efecte, filtre, suspans, decor, costume …

Nu mi-a plăcut :).

Am scos telefonul, am căutat în agendă la litera „B”.

Bel Ami?”

Simt că zâmbește. Cu încredere 🙂 Bunul și „bătrânul” meu prieten.

Vorbim – despre noi, despre ploi, despre cărți și planete.

Închid, continui să zâmbesc și-mi fac un deal din toate cele 2 perne din casă și deschid cartea la pagina cu colț îndoit. Încă mai îndoi paginile :).

—–

Următorul capitol :).

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • felicitari! Din toata inima! Un text absolut minunat! 🙂 Mi-ai amintit de Bel Ami si vremea cand am citit acest roman! 🙂 oare cand au trecut toti acesti ani? 🙂 continui sa cred ca am fost niste generatii privilegiate…chiar si numai pentru cartile citite! 🙂

    Alina 18 iulie 2012 11:26 Răspunde
    • mersi :).
      noroc cu ecranizarile, ne amintim vremuri frumoase :)!
      da – da: unde-s vremurile in care barbatii de aproape 40 de ani erau „batrani” :)?

      zinazen 18 iulie 2012 11:32 Răspunde
  • mai este si ecranizarea din 2006, franceza, mi se pare mult mai reusita

    Nelea 18 iulie 2012 13:07 Răspunde
    • o sa ma uit de curiozitate :). dar sa mai treaca un pic de timp, sa-l uit pe Pattinson 🙂

      zinazen 18 iulie 2012 13:11 Răspunde
      • Bine zis. Eu am rabdat cu greu pana la sfarsitul filmului. Pattinson nu are „putere”, profunzime, m-a enervat cu privirea lui chipurile patrunzatoare si ochii rosii de vampir (se pare ca nu si-a putut iesi din rolul care l-a consacrat), iar incercarile lui de a reda framantarile interioare aratau de parca mancase ceva stricat si ii era rau. Slab, slab de tot, moncher! 🙂

        Iulia 19 iulie 2012 7:51 Răspunde
        • Eu nefiind un mare privitor de filme, in general, nu prea-l stiam pe pattinson, mai ales ca nu ma pasioneaza deloc subiectul vampirilor.
          Ba mint, l-am vazut in „Remember me” si mi-a placut.
          In „Bel Ami” – ai mare dreptate, nu a fost deloc bun. Pacat :(.

          zinazen 19 iulie 2012 8:01 Răspunde
  • Frumooos! Si mi-ai amintit si mie…de perioada in care au trecut prin patul meu :)) (citeam in pat, nu pe perne ca si tine, dar in pat) Maupassant, Balzac, Zola, Flaubert… hmmm… ce vremuri!!!

    ade 18 iulie 2012 13:47 Răspunde
    • pe pat, rezemata de un vraf de perne si plapume 🙂

      zinazen 18 iulie 2012 13:51 Răspunde
  • Felicitari din toata inima pentru cuvintele frumos mestesugite. Mi-e rusine sa spun ca mi-e mai usor sa fiu privitor de filme decat cititor de carti dar nu incape comparatie intre cele doua, cartea e mereu deasupra, Jane Eyre e pentru mine exemplul cel mai elocvent, nu dau cartea pentru nici o ecranizare din nici un timp.

    Dida_Anda 19 iulie 2012 7:54 Răspunde
    • Apropo, de cartea Jane Eyre era vorba: mamica ma lasase sa citesc doar copilaria si eu am citit mai departe :). eram mica si plangeam, „e nedrept, atat de nedrept” … 🙂

      zinazen 19 iulie 2012 7:57 Răspunde

Dă-i un răspuns lui ade Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title