„“

Mamihlapinatapei. Tu?

de

Mamihlapinatapei – este un cuvânt care există, dar e cam … intraductibil. E în limba Yaghan din Tierra del Fuego si este trecut în Guinnes Book of World Records drept “cel mai succint cuvânt” din lume. Sensul lui se poate descifra ca “o privire între  două persoane, fiecare sperând ca celălalt să ofere ceva ce ambii doresc, dar nu sunt dispuși să sugereze sau să ofere ei înșiși”.

Eu știu exact ce înseamnă acea privire, acea speranță, acea dorință si acea frică de a sugera sau oferi eu. Și mai ales prima … Nu aveam nevoie de un cuvânt, dar m-am bucurat când am aflat că există – înseamnă că și alții au avut asta și mai târziu au simțit nevoia de a explica acest ghem de sentimente, emoții și reacții între doi oameni.

Este un cuvânt greu: de pronunțat, de înțeles, de explicat, de tradus …

Cum e și-n viață, uneori (sau tot timpul). Sunt situații – grele, apăsătoare. Sunt oameni în aceste situații – greu de înțeles. Sunt cuvinte între acești oameni – greu de pronunțat.

Uneori (sau tot timpul), oamenii au între ei ceva … intraductibil. Se privesc, își vorbesc, se ating…. intraductibil.

Mamihlapinatapei.

—–

În dragoste, poți ghici sau intui, poți interpreta semne și cuvinte, dar abia când vezi, cunoști și simți cu adevărat, fără echivoc, poți înțelege. Chiar dacă nu există cuvântul încă, sau există unul, dar e greu de tradus…

Cum să explici foamea continuă de celălalt? Durerea unui centimetru de distanță? Gustul sângelui gelos?

Cum să explici dorul de dragoste și setea de dor?

Mamihlapinatapei.

—–

Eu știu că omul care a mutat un munte din loc, a început prin a muta pietricele mici. Așa că am răbdare.

Adun înțelepciune, colecționez cuvinte noi, păstrez cu grijă amintirile despre secunde unice, importante, și mă uit cu atenție în față.

Pentru că, ce nu e cu mine, e în fața mea.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title