Credeam că ne-am întâlnit sub o constelație specială. El m-a zărit, și-a pierdut capul și a mers pe urmele mele până m-am oprit. O noapte întreagă am vorbit, ne-am aflat, ne-am citit în ochi și în palme.
El zice că ne-am întâlnit pe întuneric. Am bâjbâit ca orbii și am apucat ce am găsit. Fără lumină, fără scânteie … zice el.
——
Eu vreau să-i povestesc tot ce îmi trece prin fața ochilor și minte.
El tace.
Și atunci tac și eu. Apoi mă ridic să plec, pentru că eu nu pot trăi în tăcere, iar el îmi face semn să stau.
Eu stau.
Nu înțeleg chiar totul. Îi povestesc câte un pic din tot ce-mi mai trece prin cap și fața ochilor, îi fac biscuiți de casă și ceai cu iasomie, și-i cânt-descânt, în gând, înainte de somn.
„Maicelor, Împărăteselor,
Să-i daţi inima la loc,
Oasele la loc, Să ramâie curat, Luminat,
Ca steaua din cer, Ca roua din câmp.”
——
Niciodată nu știu dacă noaptea, pe întuneric, mă strânge disperat în brațe pe mine sau pe altcineva…
Niciodată nu știu dacă uneori, dimineața, se bucură că e o nouă zi sau e o nouă zi cu mine…
——
Eu trăiesc.
El respiră.
——–
Eu iert repede, aproape totul. Eu am răbdare. Eu nu ascult ce zice lumea… Nici măcar gândurile mele din cap nu mi le ascult.
Eu știu să citesc în ochi și palme.
Eu cred că va veni o noapte, în care mă va strânge numai pe mine în brațe. Eu știu că într-o dimineață se va trezi, curat și luminat, cu inima întreagă, și va vedea în sfârșit: și ziua, și lumina.
Eu cred în puterea descântecului meu…
——
Dar dacă, totuși, va trebui să plec… O să mă cauți? O să mă uiți?
Uneori … cand traiesti asa sentimente … si ramai dezamagit … vrei ca „SPERANTA” sa moara prima ….
Super tare … Iti imbratisez cuvintele cu drag, multstimata, Zina 😀
bine ai revenit printre noi, dragule!
Si pe mine ma strange noaptea in brate.E groaznica durerea.Ma trezesc din somn si nu mai pot dormi.Sa nu stii pe cine a crezut….a vrut sa stranga,fierbinte,la pieptul lui……
sper sa fie unica durere, Rodica! sa ne ferim de altele, mai grele …
acum sincer sper sa nu ma mai caute si sa ma uite, pentru ca ma tine agatata si nici eu si se pare ca nici el nu ne putem desprinde, dar totusi ramanem… amici! si e greu, al dracu de greu…
nu-i usor, stiu, Oana T.
eu daca m-am putut lasa de fumat – ma pot lasa de orice! 🙂
Stiu ca ti-am mai spus, dar nu-i bai, ma repet. Ai tu un fel de a scrie despre acele emotii adanci, de parca ai sapa si le-ai smulge direct din suflet. Nu e prima data cand te citesc si simt asa, ca-n ochi, am un fel de apa 🙂
” Ai sa ma cauti ? Ai sa ma uiti ? „. Nu stiu. Ba, stiu, dar doar din povestile mele. Iar tu le vei trai pe ale tale. In cel mai frumos si echilibrat fel. Stiu ca asa va fi.
stiu ca ti-am mai spus … :). Multumesc!
Si eu am cunoscut durerea asta! Doar cine nu o cunoste nu o poate intelege. A fost una din multele care m-au ajutat sa ma desprind (dupa multi ani de incertitudini)… Si am facut bine; sufletul meu si-a recastigat linistea !
Alba – felicitari pentru curaj. ma bucur ca ti-ai gasit linistea – e priceless starea asta!
Doamne, Zina, scrii atat de frumos!!!!SVreau sa-ti spun ca citesc pe nerasuflate textele tale.Iti multumesc ca existi!!!! 🙂
Vivi, vai, multumesc frumos! Imi dai emotii 🙂
…si eu iti multumesc!Pentru ca ma pui la locul meu cu fiecare cuvant, si ma legi si ma dezlegi in atatea fire de margaritar,si ma-nsiri si ma desiri in descantecul celor ce iubesc-cu maiestrie .
Esti o poveste, Mirare!
te imbratisez!
Posibil raspuns:”N-am sa te caut,dar n-am sa te uit!
Vei face tu ceva,vei veni spre mine?”
complicate intrebari 🙂
Dar oare eu te voi cauta? Te voi uita? Voi dori bratele altui barbat sa-mi mangaie obrazul, buzele calde sa-mi sarute ochii, privirea aceea, ca doar pe mine ma vrea mereu? Voi putea oare uita trecutul, toate acele dorinte frante, chipul acela ce ma bantuie noapte de noapte, pe care incerc din rasputeri sa-l ascund intr-un colt uitat plin de praf al sufletului meu… Vorba aceea..speranta moare ultima, astfel si eu sper ca nu ne vom uita, nici in spate nici inainte ci in ochi, adanc, cu dragoste si dorinta. Pentru ca amandoi ne-am ales, ne-a fost scris sa mergem impreuna pe un drum, unul langa altul, mana in mana, suflet langa suflet…
foarte frumos ai scris Criss … m-ai pus pe ganduri …
Zina Zen, esti „poeta” de suflete. Ma emotionezi extraordinar cu scrierile tale.
Iti doresc sa nu ai nevoie de descantece sa te gaseasca si, mai ales, sa nu mai plece. Ce rost ar avea sa-l tii astfel daca nu a inteles cum esti, tu cu propria-ti poezie 🙂
multumesc, Luminita! asa sa fie!
coplesitor de personal…sunteti adevar si sensibilitate si putere si speranta.si de ajutor. va multumesc!
eu multumesc, Sorina!
Your message…Ma regasesc in cuvintele tale,scrii minunat, astept cu nerabdare postarile tale…Uneori chiar daca iubim nespus de mult o persoana,suntem prea mandri sa o cautam,nici ea nu ne cauta,poate din acelasi motiv, dar categoric nu uitam…
multumesc frumos, Paula!