Mă uitam la niște poze făcute în fața unui local din Chișinău. Este localul în care am stat eu prima dată, nu-mică, nu-mare, în primul meu fum de țigară și abur de cafea, cu fete mai mari, care vorbeau chestii serioase, fără childuri, de față cu mine.
În fața localului e un loc amenajat pentru un eveniment cultural, de stradă. Îmi place să mă uit la pozele străinilor, văd fețe cunoscute, frumos surprinse, iau pulsul orașului meu, de departe. Îi simt schimbarea, atitudinea, personalitatea. Câțiva oameni – de artă sau pur și simplu creativi, diferiți, „liberi” – dreduri, turbane, culori, bretoane îndrăznețe, eșarfe, rame frumoase de ochelari, păr foarte scurt, tatuaje, piercing-uri… Nu știu exact ce se întâmplă, dar este o atmosferă degajată, se simte starea de libertate, de gând și de orice fel de exprimare. Mi-aduc aminte de vremea când ne întâlneam, mai tineri, să vorbim pur și simplu despre muzică, cărți sau vieți de oameni. Făceam schimb de casete, de reviste – și generația mea a trăit frumos, chiar dacă nu aveam internet și granițe deschise.
Dacă eram mai mulți de 4 și măcar un băiat era tuns ca Bitljii, lumea se uita cu neîncredere și răutate la noi. Tot timpul se găsea cineva să ne trimită să ne îmbrăcăm normal și să ne tundem. Noi o luam ca pe o victorie: am reușit! am ieșit în evidență!
Părinții ne educau cum știau ei mai bine. Nu avea nimeni nevoie de mediocritate, toată lumea și-ar fi dorit un geniu sau erou în familie, dar, parcă trăiești mai în siguranță când știi că copiii tăi sunt și fac ca ceilalți. Când or pleca de acasă – treaba lor! Să-i păstrăm întregi și teferi până obțin o profesie și-un rost pe lume.
Ce nu înțelegeam și rămâne o taină și azi este de ce nu ne lăsau să stăm pe jos.
„Nu e frumos” îmi spunea mămica și eu mă ridicam de pe bordură.
„Nimeni nu face așa” îmi răspundea când vroiam să alerg desculță prin iarba din parc.
Primul meu șoc cultural în străinătate a fost să văd lume tăvălindu-se pe jos, pe oriunde, copii lingând plinta din aeroport și părinți stând relaxați alături… Visam să pot trăi într-un loc în care statul pe jos nu înseamnă lipsă de respect, bun simț sau educație.
Cu greu am convins-o pe mămica că blugii rupți nu înseamnă că sunt aiurită, și chiar dacă a călătorit foarte mult și are viziuni foarte libere, când mă vede în blugii mei preferați, prin care se văd bucăți de piele :), mă întreabă dacă nu am și alte haine la mine.
De-abia aștept ediția de anul ăsta „Femei pe Mătăsari” (un festival urban care se desfășoară week-en-ul ăsta în București). Anul trecut m-am simțit atât de confortabil si bine… A fost ca-ntr-o familie în care toți stau pe jos și calcă pe iarbă :). Comod și liber, cu muzică buna, oameni veseli, gust de libertate, eșarfe colorate, dreduri, ochelari frumoși, limonadă gustoasa, turbane, oameni îmbrăcați în fluturi …
Am folosit de cam multe ori cuvantul „liber”, nu :)?
Hai la noi la Palas (Iasi), ca si aici ne lasa sa stam si sa ne tavalim pe gazon. E un deliciu pentru toata lumea dar in special pentru copiii care alearga fara nici o restrictie 🙂 La caderea serii (cand e mai racoare) e plin de oameni care se relaxeaza acolo: batranele care ies si stau de vorba, tineri indragostiti, familii cu/fara copii.
Oho – cat mi-as dor o vacanta la Iasi, cu mult somn, plimbare si mancare cum numai la Iasi exista :). si atat de aproape de casa mea …
Eu nu ma plang, bateriile mele sunt incarcate, doar ca tot timpul vreau sa plec undeva :).
Recent am avut un team-building la un complex hotelier turistic din Vadul lui Voda. Am mers sa ne odihnim, dar, culmea!!, nu aveam voie sa calcam/sa stam pe iarba. Umbla paznicul dupa noi sa ne apostrofeze. Participau cu noi si niste italieni, care nu concep sa fie interzis sa mergi pe iarba, iar paznicul nu stia italiana sa le explice, deci, isi permiteau sa traversese teritoriul dintr-un colt in altul, fara sa mearga pe carari.
Si cat de mult imi era doream sa stau intinsa pe iarba la soare!!!!
mi-aduc aminte, cand s-a renovat gara din Chisinau, un nene m-a rugat sa nu merg cu trolerul pe rotite, ca se strica pardoseala :)))).
rar raman fara cuvinte, atunci a fost unul din momente 🙂