fbpx
„“

Oameni sau muzee?

de

Știți momentele alea rare din viață, când înțelegi ceva despre tine și ți se face atât de ușor pe suflet, ești atât de recunoscător că ai aflat un lucru important și nu mai trebuie să consumi timp și energie chinuindu-te, mimând, încercând…

Mie nu-mi prea plac muzeele (cred că este ziua în care recunoaștem ceva „rușinos”, o prietenă tocmai se întreba pe FB dacă nu cumva este incultă, din moment ce nu-i plac poeziile :)).

Încep prin a vă liniști că nu chiar toate muzeele nu-mi plac. În unele, de-abia aștept să ajung, altele, deja vizitate, mi-au adus plăceri nebănuite și mi-a venit să mă culc lângă operele lui Dali sau să rămân în casa cu numărul 13 în care a locuit Bulgakov.

Dar nu. Nu un muzeu este primul obiectiv pe care vreau să-l vizitez în vacanță. Dacă m-aș muta în altă țară, alt oraș, m-aș duce să văd muzeul locului. Mi-ar plăcea să văd cum a început, cum s-a transformat și cam de ce am ajuns eu în acel loc. Pentru că în viață nimic nu este întâmplător, mai ales când vine vorba de oameni și locuri.

Atât de tare m-am bucurat că am aflat că NU vreau să intru în chiar toate muzeele, încât pot povesti liber despre tot ce mi-a plăcut sau nu până acum.

În Amsterdam, îmi bifam în fiecare seară ce vroiam să văd a doua zi și Doamne ferește să mă abat de la hartă sau plan pe o secundă. Internetul îmi recomanda Muzeul Nemo, la 10 minute de Gara Centrală (aproape de locul în care stăteam) așa că am zis să merg și eu la „Cel mai mare centru de știință din Olanda.” Este spectaculos, într-adevăr –  e pe apă, arată ca un vapor și tot ce e legat de apă – e de bine. La primul etaj se explica ce înseamna ADN și cum ia naștere ființa umană. Erau tot felul de grupuri de școlari, liberi, gălăgioși, de toate culorile. M-am grăbit să urc la următorul nivel. Acolo, alt grup de copii, un pic mai măricei, dar la fel de colorați și gălăgioși, învățau despre ciclul apei în natură și participau la diverse jocuri interactive, la care nu era deloc potrivit să particip și eu … Eram sigură că la următorul nivel vor fi niște chestii deștepte, pentru care merita să fi plătit biletul de intrare la muzeu. MmmmmmNu. Tot copiii, supravegheați de angajații muzeului, experimentau reacții chimice. Indicatorul spre penultimul etaj, penultima șansă :), arăta destul de optimist – etaj dedicat minții umane și simțurilor cu care percepem lumea înconjurătoare. Superb, mi-am zis și m-am grăbit să intru într-o sală mică de cinema exact când se închideau ușile pentru „filmuleț”. M-am strecurat repede, pe întuneric, căutând un loc la margine, să nu deranjez pasionații de Creiere umane :). Când s-a aprins lumina, am crezut că o să cad de pe scaun. Eram unicul adult într-o sală de copii preșcolari, iar pe scenă era un clovn care le explica copiilor de unde s-au luat stelele și soarele pe cer. Era în limba olandeză și așteptam cu nerăbdare momentul în care copiii vor râde, ca să mă pot răsturna și eu de râs, de penibilul situației în care mă aflam. Nu am ieșit de acolo, pentru că era nepoliticos și destul de întuneric.

Noroc cu ultimul etaj, unde se aflau terase, cafenele cu șezlonguri, cu o superbă priveliște panoramică a orașului. Vizitați Muzeul Nemo :)!

—–

La Muzeul Sexului, eram prima. Russo turisto 🙂 – mă sprijineam de ușa de sticlă a muzeului, așteptând să se deschidă casa de bilete :). Am ajuns mai repede, era cam răcoare în acea dimineață și în planul meu, Muzeul Sexului era trecut primul pe listă, în drum spre celelalte obiective, așezate în ordine logică pe harta mea subliniată. Sfat: niciodată nu mergeți singuri la un muzeu erotic :). Atât am avut de râs, atât am avut de chicotit și comentat și eram singură, dimineața, în unul din cele mai vesele muzee ale lumii.

——

În Londra, la nu mai știu care, că am vizitat un miliard de locuri în acea zi (de ce să te omori cu atâta informație, când sufletul îți cere să fii într-un pub tipic englezesc, când toți sunt la muncă, iar tu – în vacanță, să bei bere Guiness cu sirop de zmeură și să te uiți cum barmanul îți desenează un trifoi în spumă?) l-am întrebat cu toată jena, pe G.: „Da’ tu te pricepi în toate astea?” „Nu. Dar trebuie văzute. E artă.”

——-

Dar poate eu nu sunt pregătită pentru așa artă? Poate pentru mine artă înseamnă altceva? De ce nu oferim acel spațiu și oxigen cuiva care vrea, simte și înțelege?

La galeria Ufizzi, în Florența, este mult Michelangelo, da Vinci și Botticelli. Am mers să văd, că n-oi fi eu cel mai tont turist din lume (și A. a terminat un master în artă :)). Știți ce țin minte de acolo, ce m-a emoționat cel mai mult? Un grup de nevăzători. Aveau mănuși speciale și după ce ghidul le povestea ce se află în fața lor, atingeau, vrăjiți, sculptura. Erau cei mai fericiți oameni. Vedeau! Cu câtă emoție și delicatețe atingeau operele de artă…

Eu? Eu mă sufocam, era prea mult, prea aglomerat, prea turistic. Vedeam prea mult, față de alții…

Când am ieșit de acolo, am știut – nu prea îmi plac muzeele ….

Și în 2 minute am nimerit în mijlocul unei parade cu mașini de epocă. „Mille miglia”. Multe mașini frumoase, de până-n 1957, conduse de oameni prietenoși, pasionați de această artă, și chiar dacă începuse să plouă,  atmosfera era de … platou de filmare.

——-

În Madrid am avut o escală de 10 ore. Ok, Palatul Regal, că sunt un turist conștiincios. Dar după ce am stat muuuult, pe o căldură spaniolească, la coadă, după ce ne-am împins toți să vedem repede, tot, am zis „Pas” și nu am mai mers la Prado. Ne-am dus cu o prietenă într-o piață cochetă, cu umbră, restaurante, fructe de mare și sangria și am stat. Ne-am uitat la oameni, le-am ghicit poveștile, ni le-am spus pe-ale noastre… Apoi m-am dus pe străduțe, cum zic eu, „să mă pierd”, deși mi-e o frică de mor să nu se chiar întâmple asta :).

Îmi place să mă uit la oameni, la felinare, la fântâni, în curți, să intru în catedrale, să urc în turnuri, să văd cum sunt trecute străzile pe clădiri, să mă așez pe jos, pe piatră fierbinte, sprijinindu-mi capul de baza vreunei statui. Îmi place să văd cum se întoarce lumea de la muncă, cum se umplu localurile, cum unele fete se descalță, cum bărbații își scot cravata. Îmi place să vad copii alergând după porumbei, îmi place să văd cum socializează oamenii în fața vreunei galerii sau a unui bar. Cum își scot masa afară, pe malul unui canal, la umbra unui copac, în plină stradă, pentru cină.

——

Urmăresc oameni și povești, descopăr ceva, orice, oriunde, ce mă face să am o stare de bine, de confort, de zâmbet. Îmi place.

Nu mă grăbiți, nu mă sufocați, nu mă presați. Lăsați-mă să caut arta mea, așa cum îmi place. Nu mă legați la ochi, ca să-mi spuneți ce e în fața mea. Am s’o descopăr când voi fi pregătită. Acum – vreau oameni. Cu pasiuni vii, curajoase. Oameni talentați, oameni simpli, oameni norocoși, oameni care iubesc, oameni care zâmbesc. Dacă îi întâlnesc – e bine. Dacă nu, ce lasă ei, în muzeele aglomerate de mai târziu, nu prea e pentru mine … :).

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Da Zina si eu vreau oameni

    Name 13 iunie 2012 17:59 Răspunde
  • Si totusi eu iubesc muzeele, fiindca ele adapostesc doar frumosul, frumosul exhibat, frumosul daruit, frumosul impartasit. Frumusetea exorcizata. Uneori, in sufletul oamenilor artisti nu mai ramane decat zgura. Prefer sa ma intalnesc cu arta lor si sa ma inalt pe culmile extazului contemplativ, decat sa ii descopar zei decazuti si sa ma adancesc in confuzie si dezamagire.
    In schimb, nu contenesc sa ma minuneze si sa ma surprinda oamenii adevarati, cei simpli si curati la suflet, cei al caror har de capatai este sa stie sa se faca placuti si iubiti.

    Marilena Guduleasa 13 iunie 2012 18:05 Răspunde
  • E curios sa urmaresti oameni. Te urmaresc dintr-o seara de decembrie 2010 (!), cind am da de Zinazen si am citit si am recitit pina in zori. Desi ramii un anonim pt mine si te-am asociat cu o imagine reala doar dupa ce ai aparut aici cu o poza. Multumesc (larg)
    P.S. Eu vreu la Muzeul Sexului, urmatoarea desinatie dupa Barcelona

    Dana 13 iunie 2012 19:42 Răspunde
    • cred ca muzee erotice sunt in toate orasele, chiar si in Barcelona, dar experienta mea din Amsterdam a fost una tare haioasa. olandezii sunt totusi altfel :). la sfarsit, m-am intalnit cu un grup de nemtoaice de vreo 90 de ani :))) cat am putut sa radem impreuna :)…
      multumesc pentru cuvintele tale si vacanta placuta la Barcelona! Acolo am vazut muzeul Picasso care, culmea :), mi-a placut foarte mult.
      si… acasa la Gaudi e chiar frumos 🙂

      zinazen 14 iunie 2012 9:52 Răspunde
  • M-ati linishtit putsin :), chiar incepusem sa cred ca sunt un om lipsit de cultura, din acelashi motiv, nu imi plac nici mie muzeele, in special acele unde trebuie sa stai la coada, si apoi alergi prin tot muzeul ca sa le vezi pe toate. 🙂 dupa mine intreg orashul este muzeu – cu oameni, mashini, cladiri. Am avut placerea de a vedea Sofia prin ochii unui localnic, care shtiea tot despre orashul sau, si care povestea cu atita pasiune, ca cred ca toate muzeele din lume isi pierd farmecul in fatsa poveshtii lui…Cred ca ne lipseshte comunicarea, oamenii fiind cu mult mai interesantsi ca obiectele din muzeu, orashele noi si atmosfera lor fiind mult mai palpitanta, ca muzeele din acele orashe. si acasa iei farmecul orashului, emotsia lui…

    Carla 3 august 2012 20:48 Răspunde
    • ai dreptate. m-am intors de curand dintr-un tur scurt cu cateva orase si a fost mult mai bine sa „renunt” benevol la cateva muzee :).
      oameni, strazi, reactii – asta vroiam :). am urcat in turnuri, am mers pe vapoare, am vorbit in limbi straine cu oameni necunoscuti – asta e frumusetea unui oras nou. asta si multe-multe altele, de fiecare data e altfel.

      zinazen 6 august 2012 10:07 Răspunde
  • Intamplarea face ca eu sa fiu in Paris si de 3 zile micul ghid turistic pe care-l port cu mine in geanta, este cel mai mare dusman al meu…parca ma iau la intrecere cu el si cand cred ca am vazut tot ce era in top de vizitat mai apare cate un punctulet pe harta care ma ispiteste.In goana muzeelor si a atractiilor turistice am uitat sa gust adevarata savoare a Parisului!!asta pana cand un chelner care probabil a sesizat vocea mea sugrumata de emotie cand am comandat singura o cina, i-a spus iubitului meu „mais ta cherie parles tres bien le francais”,moment in care am realizat ca asta lipsea calatoriei noastre!OAMENII!!abia acum incep sa invat sa ascult povestea orasului..si e tare frumos!!

    petite 13 august 2012 15:22 Răspunde
    • mmm… Paris !!!! felicitari si sa aveti o vacanta superba!

      zinazen 13 august 2012 15:30 Răspunde

Dă-i un răspuns lui zinazen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title