fbpx
„“

„Sfârșitul lumii” nu vine când vrem noi

de

„Sfârșitul lumii” nu vine când vrem noi. Nu când cineva ne-a dat peste nas. Peste orgoliu, peste planuri, peste închipuiri personale. Nu când ambiția dinăuntrul nostru pierde bătălia cu realitatea din jur.

Nu. Sfârșitul lumii vine când e gata corabia lui Noe.

Pentru aproape orice, exista posibilitatea unui restart.

Iubesc și respect viața. Nu e o alegere. Nu e o mantra pe care mi-o repet în fiecare dimineață. E o construcție. O construcție ciudată, și simplă, și complexă, pe care am făcut-o mai mult intuitiv. Am greșit și riscat de nenumărate ori, dar am construit, de mai multe.

Las să mi se întâmple lucruri. Noi, interesante, gustoase, colorate. Pe unele le fac eu să se întâmple. De altele mă mir. Pe unele le primesc cu recunoștință, de altele mă tem. Uneori sunt în centrul punctului de pe „i”, alteori, sunt un simplu observator. Uneori mă joc, alteori sunt eu jucată.

Pierd, câștig, zbor, cad, alerg, mă opresc.

Pot să mă aricesc, să mă încrunt, să ridic sprânceana. Pot să fac o pauză de la mine și de la oameni. Pot să renunț la un vis, dacă am plâns deja de două ori. Pot să las omul să plece, dacă văd că asta își dorește. Pot să renunț la un om, dacă … pot. Pot să spun „Tu!”. Pot să spun „Nu!”.

Totul – iubind și respectând viața.

Îmi plac până la limita de sus a cerului oamenii simpli, plini de pasiune, sevă și viață. Oamenii care știu unde sunt, ce au de făcut și fac cu grație și eleganță totul. Profesioniștii. Oamenii cu care ți-e confortabil. Cu care trece imediat timpul. Și timpul prinde valoare și sens. Oamenii care te motivează. Care te fac să vrei. Să citești, să progresezi, să muți granițe și munți din loc. Modelele de curaj și demnitate. Oamenii care îți dau siguranță. Și putere de a merge mai departe, după ce crezi că ai pierdut totul. Oamenii care-ți arată cum să treci peste nimicuri și lucruri lipsite de importanță. Oamenii care te fac să vrei să fii bun. Mai bun. Cel mai bun.

Îmi plac oamenii și lucrurile care mă inspiră. Tot timpul sunt în căutarea lor.

Imediat ce întâlnesc vreun om „genial” – pe scenă sau în backstage, în carte sau pe coperta ei, pe stradă, la sfîrșitul unei petreceri sau pe același peron, mă apuc de curățenie. Arunc toate inutilitățile și intru într-o detoxifiere spirituală.

Atunci slăbesc, dorm normal, mă hrănesc sănătos, citesc mult, văd totul și las să mi se întâmple viața. Uit și iert cu o ușurință fantastică. Cochetez. Am aventuri… Am timp pentru absolut tot ce-mi trece prin cap. Concerte, spectacole, evenimente, oameni, drumuri, marketuri, curățătorii… Atunci ajung să repar toate fermoarele și flecurile căzute. Atunci schimb becurile, pernele, perdelele, locul mobilei prin casă. Scurtez tot ce e de scurtat și mănânc pe fața mea preferată de masă. La masă. Cu tacâmuri, aranjament floral, lumânări și pahare de vin potrivite. Cu persoane potrivite.

Da, sunt și zile în care fac într-un oribil mod automat totul. Zile în care mi-e trist, mi-e nedrept, mi-e teamă, mi-e rece și indiferent. Zile în care … nu.

Eu le las să treacă.  Pentru că știu: „sfârșitul lumii” nu vine când vrem noi.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Mai Zina……
    Of Doamne, uite vezi?! Tu esti unul din oamenii din povestea ta. Acesta:

    „Imediat ce întâlnesc vreun om „genial” – pe scenă sau în backstage, în carte sau pe coperta ei, pe stradă, la sfîrșitul unei petreceri sau pe același peron, mă apuc de curățenie. ”

    Multumesc, Zina! Esti o zina buna in foarte multe sensuri. Tocmai ai facut sa mai treaca putin din perioada mea de „azi nu, te rog eu nu, maine poate facem cum vrei tu, dar azi nu!”

    Anca F 30 octombrie 2013 16:54 Răspunde
    • Anca F, multumesc frumos. nu stiu cum sunt, stiu ca ma schimb si transform destul de mult, dar ma bucur ca ti-a trecut macar un pic perioada de „azi nu”. eu in perioadele astea am o privire foarte concludenta :). nici sa vorbesc nu e nevoie.

      zinazen 31 octombrie 2013 13:49 Răspunde
  • „Îmi plac până la limita de sus a cerului oamenii simpli, plini de pasiune, sevă și viață ” …….Atat de frumos ai spus aici….incat sper ca nu te superi daca va ateriza ca un fel de afirmatie pe peretii noului meu apartament…..

    Ramona 31 octombrie 2013 11:48 Răspunde
    • sa fii fericita, in apartamentul tau nou!
      multumesc ;).

      zinazen 31 octombrie 2013 13:47 Răspunde
  • Ne place sa credem ca suntem puternici, ca nimic nu ne pune la pamant.Insa viata ne testeaza limitele.Cand te confrunti cu problema x, tu care te considerai puternic, primesti palma cuvenita si vezi ca ai niste reactii de necrezut.Eu chiar mi-am facut un calcul si am constatat urm. :
    1. Copii nu fac in viata asta.Am cunoscut 6 mame care si-au ingropat copiii.In maxim 2 luni urmeaza sa ma duc la o alta inmormantare, persoana respectiva mi-a spus ca mai are maxim o luna, este in stadiul terminal. Parintii ei o ingropa. Parerea mea: TOATE mamele pe care le-am cunoscut aveau ridurile depresiei adanci. Cand te uiti la chipul lor zici ca au fost depresive toata viata.Moartea copilului mi se pare cea mai „high” experienta, pt. mamele respective atunci a fost sf. lumii.Din acest punct de vedere sunt asigurata.
    2. Sentimentala nu sunt.Imi aduc aminte la sf. clasei a-12-a cand le-am spus la colege : Eu la 30 de ani o sa am casa mea, o sa fiu independenta !Eu in viata asta nu vreau sa iubesc pe nimeni!Incapatanarea mea a dat roade si am realizat ce mi-am propus, nimeni nereusind sa ma abata de la drumul meu.
    3.Daca o sa fiu bolnava, cum eram in copilarie, prefer eutanasierea.
    4. Chiar daca as pierde casa, tot nu m-ar pune la pamant problema asta.
    Si totusi am o mica teama in mine pt. ca stiu ca viata da lovituri pe care nu le poti anticipa.Inca ma intreb ce problema ma poate determina sa cred ca este sf. lumii.

    Valentina 1 noiembrie 2013 11:29 Răspunde
    • Draga mea, motivarea si determinarea ta pot fi laudabile, dar viata traita prin prisma idealurilor fade si marunte este asemenea unui tort imbracat in martipan, dar complet stricat sub invelis.Lipsa iubirii, a pasiunii si chiar a dezamagirii ori a disperarii , nu te conduc cu gandul decat la ideea ca: Aifost in viata, dar nu ai trait!

      Anca 16 noiembrie 2013 14:44 Răspunde
      • Atata timp cat nu ai avut trairile mele, nu ma intereseaza.Fiecare om are alt sistem de valori.Societatea poate sa ma considere ratata pt. ca mie nu imi pasa.

        Valentina 20 noiembrie 2013 21:15 Răspunde
  • Zina draga, am citit textul asta de vreo 3 ori…nu m-am hotarat daca sa iti multumesc sau sa te felicit pentru ca l-ai scris. Nu sunt hotarata nici acum ce ar fi mai potrivit sa spun, asa ca raman valabile ambele variante…

    jeni 1 noiembrie 2013 19:51 Răspunde
    • te cuprind, Jeni!
      si multumesc!

      zinazen 1 noiembrie 2013 22:45 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title