Visul de sub glugă – „Carla’s Dreams”

„La 70 sau tineri, din punct md sau com, zâmbim sau plângem liberi, sub denumirea Om.”

E un vers de-a unei trupe apărute pe net, de „niciunde”, adică din Moldova. Fac muzică sub anonimat.

Fac muzică bună sub anonimat.

Mișcare de marketing?

Nu. O fac pentru ei, o fac din suflet și „au cu ce”.

Solistul e pictat pe față, poartă ochelari de soare și un hanorac cu glugă. Este timid, copleșit de reacția pe care o provoacă în publicul care-i știe toate versurile și trăiește fiecare cuvânt.

Și eu am avut privilegiul de a-i trăi fiecare vers.

—-

Rar mă impresionează oameni și muzici. Sunt sceptică, ușor arogantă, un pic snoabă (în limite decente, zic eu).

Am citit/ascultat/văzut câte ceva până acum și pentru că cea mai importantă lecție învățată a fost despre viteza timpului, nu mi-l pierd cu oameni fără valoare, bun simț și onoare. Iar când vine vorba de muzică, chiar am pretenții.

Și iată-mă în primul rând, în fața scenei, și un băiat care nu mă cunoaște, cu gluga trasă pe cap, începe să comunice cu mine. Lin, frumos, elegant. Prin muzică, versuri, emoții, simplitate, profunzime, naturalețe, tinerețe, dedicare, pasiune.

Recunosc pasiunea oricând, oriunde. Tot ce e făcut din pasiune mă face să mă opresc, să închid ochii și să mă las purtată pe valuri și unde.

Am tresărit de câteva ori – ba mi se părea că băiatul cu gluga pe cap e cel pe care l-am ținut prima dată mai serios de mână. Ba îl vedeam clar pe cel căruia-i plângeam lipită de spate, când pleca de la mine. Ba îi recunoșteam clar, de sub vopseaua de pe față, trăsăturile celui pentru care mi-am luat lumea în cap și am plecat la el, uitând de limite, reguli și norme. Ba eram eu, chinuită, uitată, cu ochelari de soare și vopsea pe față, cu gluga trasă până peste ochi. Ba era o țară întreagă, un popor norocos și ghinionist în același timp. Ba eram noi, în prima zi de an, în 2013, dimineața, veseli și fericiți, ascultând pe repeat aceiași melodie cu „Dă-te…”

——

Am trecut prin zeci de stări. De iubire, de drag, de vindecare, de durere, de mândrie, de trezire, de conștiență, de lumină, de mare, de furtună, de … glugă.

Fiecare poartă o glugă sub care-și ține în siguranță visele, ideile, frustrările, fanteziile și dorințele. Identitatea, nehotărârea, ezitarea, durerea …

——-

M-a impresionat felul în care băiatul cu glugă a început, timid și neîncrezător și cum am reușit să formăm o energie extraordinară, împreună, ca să reușim, la final, să ne simțim inimile bătând la unison.

M-a durut până în locuri în care am uitat că poate ajunge durerea, când un băiat din spatele meu cânta versurile despre o fată de parcă era la limita de a pierde totul.

Suntem formați din reacții și emoții. Și eu eram între doi băieți care cântau cu vocea ruptă, minunat de frumos, despre o fată, iar eu încercam să-mi aduc aminte dacă vreodată a fost vreo melodie despre mine …

Este fără de preț momentul în care ești înconjurat de atâta energie și simți cum te umpli de sens. Și simti că simți, din nou – cine ești, cum esti, de ce ești anume atunci, acolo, în fața unui băiat necunoscut cu gluga trasă pe față.

„Educația” pe care am primit-o de la minunata noastră societate, în vremurile astea de noroc, ne-a băgat în cap să nu-i lăudăm pe cei care ne plac. Meseria „se fură”, frumosii „se deoache”, deștepții „se ignoră”, și dacă reușim cumva să ne păcălim că noi suntem cei mai …doși din țară, iar țara – cea mai …doasă din lume – putem trăi „normal” și fără probleme, într-o aparență și minciună comodă.

Nu. Eu vreau să-i laud. Nu pentru tot ce au învățat la școală sau în familie, nu pentru prieteniile frumoase pe care le-au legat și meseriile pe care le fac cu pricepere. Îi felicit pentru că-s cinstiți, corecți și modești. Sunt curajoși și talentați. Au suflet frumos și sânge în vene. Au onoare și pasiune. Și-s și de-ai mei, din Moldova.

Bravo, Carla’s Dreams – v-ați ales potrivit motto-ul și felicitări pentru felul în care vă respectați publicul !