„“

Iartă-mă, baby

de

„You’re just too good to be true

Can’t take my eyes off of you
You’d be like heaven to touch
I wanna hold you so much.”

Știi cum e cu iertarea, baby?

E cu un fel de măsură.

Eu ți-am iertat aproape tot. Întârzierea, neștiința de a spune, de a arăta, de a te deschide. Ți-am iertat frica. Nehotărârea. Ușurința cu care renunțai. Come-back-urile noastre tot ție ți le-am iertat. Necurajul.

Ți-am iertat așteptările mele. Zbuciumul. Cruzimea. Tăcerile. Neîntregul nostru. Neîmpreună-ul. „Nu acum”-ul.

Ți-am iertat aproape tot. Mi-am amânat toate iertările mele. Eu știu că pentru mine o să găsesc tot timpul, timp. Acum, tu erai important. Să te protejez, să te feresc, să te ghidez. Să-ți arăt cum, să-ți amintesc de ce.

„I love you baby
And if it’s quite all right
I need you baby
To warm my lonely night
I love you baby
Trust in me when I say
Oh, pretty baby
Don’t bring me down I pray
Oh, pretty baby
Now that I found you stay
and let me love you
Baby let me love you…”

Acum … mă-ntorc la mine. Mă întorc acasă.

Toată ziua stau cu o iertare grea în brațe.

Noaptea se împarte în două – în prima jumătate – îmi iau înapoi fiecare gest, cuvânt și centimetru făcut înspre tine, iar într-a doua, te rog să mă ierți. Pentru cedare, pentru nerăbdare. Pentru faptul că nu mai cred.

Nu mai cred…

Dimineața, mă-ntreb, te întreb – ce să fac cu iertarea asta? Tu ai nevoie de ea? Îți trebuie?

Iartă-mă, baby.

Categorii:
Uncategorized

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title