Știți pozele care circulă în atașamente de mail sau pe wall-urile de pe rețelele de socializare – alea cu mese cu lumânări, cu băi aromate și geamuri largi care dau spre mare sau pădure? Cu cabane călduroase sau grădini fără seamăn, cu cești de ceai și cărți deschise, cu nisip, valuri, pescăruși sau cascade? Cu stări de confort, de visare, de vacanță, de „vreau!”?
La început, mă uitam ca-ntr-un catalog nemțesc Neckermann ajuns în casa unor intelectuali sovietici care nu au ieșit niciodată din spațiul lor clar delimitat pe hartă.
Când obosesc și-mi las capul pe speteaza scaunului, la birou, mă uit cu jind la perfecțiunea din monitor, parcă simt mirosul lămâilor, căldura soarelui, amețeala unui Pina Colada. Aproape simt briza mării sau mirosul cafelei proaspăt măcinate, a parmezanului scuturat peste paste proaspăt făcute sau a busuiocului verde rupt peste roșii și mozzarela.
Pentru pauza de „spetează” – e minunat. O scurtă teleportare.
Când plec în vacanță, însă, mai tai din buget de la „lângă ocean”, ca să-mi ajungă de alte 2 nopți în plus, de cazare. Renunț la „view spectaculos”, ca să pot să ajung și-n orașul vecin.
Amân vacanțele leneșe, negrăbite, de parcă aș ști sigur că mai târziu – o să am timp de ele. Visez de câțiva ani la un hotel-resort cu spa, soare, albastru amestecat cu alb, liniște și armonie. Și de fiecare dată când dau click pe destinație, perioadă și opțiuni, visul meu cu liniștea și albastru se amână și, de pe card, banii se duc pe ceva … nou, colorat, zgomotos, de ne-ratat, de trezit devreme, de reușit, de cumpărat plasturi pentru bătături, de alergat spre vasul de croazieră care pleacă în două minute.
—-
Acasă, mi-am cumpărat, în sfârșit, masă de lemn, rabatabilă. Ocupă puțin spațiu, dar când am oaspeți, pot s-o întind, să-i așez față albă de masă veche, țesută. Să pun flori, sfeșnice, lumânări, tacâmuri. De fapt, o singură dată am făcut asta. În rest, oamenii mei au mâncat din picioare, nerăbdători, amețiți de aroma amestecată din casă … Vin peste mine în bucătăria neîncăpătoare, fură când mă întorc eu cu spatele, trag masa de cafea în mijlocul camerei, cât pregătesc eu farfuriile și-i găsesc și acum, așezați pe jos, pe covor. Ok, zic. Data viitoare. Bine că putem fi împreună. „Dar să mă lăsați următoarea dată să întind, totuși, masa, da? Să stăm și noi normal, că am crescut, da?”
Am un set de lenjerie din mătase satinată, scumpă, elegantă. Dar nu l-am folosit decât odată. Pentru că o noapte întreagă am încercat să mă cuibăresc, să mă încălzesc, să dorm frumos, pe măsura banilor dați pe aleasa mătase. Până dimineață m-am chinuit să nu alunec din pat și de lângă mine.
—–
Am găsit descrierea perfecțiunii în cărți, pe cd-uri, la concerte, la alții. Dar am ajuns să mă văd cum sunt, în ochii prietenilor mei, ai celor apropiați – care au rămas și mers cu mine, indiferent de orice. Mă văd în reacțiile și emoțiile oamenilor noi, pe care-i cunosc, iată, și datorită acestui loc – Marea dragoste. Mă văd în mailuri, în îmbrățișări strânse, în tremurul vocii, în „mulțumesc” și „când vii acasă?”. În atâtea detalii…
—-
Nu vreau ceva măreț, perfect, din cărți, de la alții. Vreau ceva al meu.
Nu vreau să iau ce rămâne. Vreau să construim, împreună.
Nu vreau lux. Vreau cămin, căldură. Vreau un loc luminos, un pat în care să mă cuibăresc și să dorm frumos. Singură sau cu bărbatul lângă care să mă trezesc zâmbind. Noi sau cu cineva al nostru între noi. Toți trei sau toți câți or fi. Cu oaspeți rămași peste noapte, cu pisică, cu câine – cu oricine vrea să fie în „family portait”. Care a rămas și merge cu mine/noi înainte, indiferent de orice.
—–
Puțin. Doar un zbor ne desparte.
Curând. Acum învăț să zbor.
Imi ajung atat de aproape de suflet scrierile tale.
ma bucur ca se poate face asta, atat de simplu, prin cuvinte.
te imbratisez!
superb!
multumesc!
frumos, vara asta unde pleci?
Liliana, pentru vara asta nu am planuri, inca. dar vreau la un all inclusive in grecia sau turcia. vreau si as avea nevoie 🙂 – dar nu se stie niciodata 🙂
Ce cald e aici la tine, ce bine si ce liniste. Sa-ti fie lin zborul.
( Habar n-am din ce motiv mi-am amintit de povestea pescarusului Jonathan )
🙂
:))).
multumesc, Lotusull!
E ca o scriere „de ziua blogului” – festiva, solemna, deschisa, adresata prietenilor si cititorilor :), si care clarifica cateva lucruri si obiective de viitor. Ne surprinzi placut mereu:).
multumesc, N!
Zina Zen, esti minunata, atat de pozitiva!
Un mic sfat, te rog sa-mi permiti, nu amana orice vis, mereu vor aparea alte priritati care sa necesita banii stransi pentru vacanta. O spun pentru ca stiu cum este… 🙂
multumesc! la mine e invers – banii de masa, canapea si alte mobile 🙂 i-am dat pe vacante :).
Atunci ai facut foarte bine! Anuleaza sfatul meu, nu este pentru tine 🙂
Duminica de Florii binecuvantata!
nu-l anulez, il tin si pentru mai tarziu, pentru alt vis.
multumesc! o zi de Florii superba, Moi!
..se ridica ceata de la mine din suflet,cand te citesc..si mereu se face gropita din obrazul drept,a zambet mic..si se insenineaza un gand..si iti multumesc ! 🙂
ma bucur, Dana!
ah, daca as reusi sa fac asta cu cat mai multa lume…
o duminica frumoasa!
M.am regasit in tot ce e scris, parca era totul oglinda sufletului meu. Frumoase cuvinte. Multumim!!!
eu multumesc! si ma bucur ca suntem in aceeasi poveste 🙂
la fel de calma si de calda!
multumesc mult, Dani.
Sarbatori fericite Zina!
multumesc frumos, Victoria! Sarbatori cu liniste si tie ! (la mine, in Moldova, Pastele se termina abia luni – cand e Pastele blajinilor si se merege in cimitir).