fbpx
„“

despre bondari, caramel și protex

de

Vineri. Seară. Iarnă. Ea găsise un citat care i-a plăcut. Aprobă din cap și zâmbește. „Din punct de vedere aerodinamic, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară.”

– Ascultă, îi zice Lui. I-l citește duios, mângâind fiecare cuvânt din citat, urmărind dacă El e atent și nu se uită pe furiș spre canalul de sport de la tv.

El zâmbește, îi este dragă când îl „întrerupe” de la vreun meci. O face numai când o impresionează ceva sau chiar este important pentru ea.

– O prostie, draga mea. Este ipoteza unui fizician din anii ‘30. Aerodinamica nu era înțeleasă cum trebuie atunci și oamenii de știință nu-și dădeau seama cum de insectele cu aripi, nu doar bondarul, pot să zboare. E o legendă. Între timp, s-a dovedit că zborul insectelor nu contrazice nicio lege a fizicii. Vrei să-ți explic cum zboară bondarul?

– Nu, lasă. Uită-te la meci.

El îi sărută mâna și o păstrează într-a lui.

Din nou, ea se minunează de cât de bun și înțelept este El. Și nu râde de ea niciodată. Și o ascultă atent de fiecare dată, chiar dacă exact în acel moment, o minge se îndreaptă spre poarta echipei adverse.

Din nou, el se miră că Ea încă mai caută explicații pentru minuni și fleacuri.

—–

Din când în când, ea face un exercițiu: întrerupe orice activitate și gând și se uită panoramic la locul în care este. Sufrageria. Ea stă întinsă pe insula colțarului, pe brațul lat al canapelei e laptopul ei, cu 4 ferestre deschise. În spatele lor, pe desktop, e o poză cu ei doi în prima lor vacanță (Ea pistruiată, cu părul răvășit, îl privește. Și el o privește, dar e cu spatele la aparatul foto. Nu-i place să facă poze.) Acum El e întins pe canapea, cu capul în poala ei. Deși se uită la același canal de sport, ține telecomanda în mână. Și-n cealaltă mână ține mâna ei.

Chiar dacă e o ușoară dezordine (mâine e zi de curățenie), sufrageria lor arată de parcă toate lucrurile sunt exact la locul lor. Din punctul din care privește ea, se simte mirosul liniștii și al împăcării. Nu-i vine să creadă că toate sunt ale ei: sufrageria cu geamuri mari, bărbatul care știe de ce zboară bondarul, liniștea asta călduroasă la care nici nu a sperat să viseze. Face acest exercițiu, ca să se asigure că nu e doar un vis, un alt zbor al imaginației ei.

—–

S-au cunoscut întâmplător. Ah, tot datorită unui citat. Din Mircea Eliade.

Ea tocmai începuse să fie bine, chiar devenise curioasă, vroia să vadă dacă pământul se rotește în continuare în jurul soarelui. Pentru că o perioadă de timp s-a îndoit de absolut totul – de ea, de iubire, de viitor, de sens, de dumnezeu, de viață.

Nu lipsa iubirii o durea. Nici faptul că s-a terminat. Până la urmă, iubirea este (ar trebui să fie) un sentiment nobil. O dai gratuit, fără așteptări și măsură. Doar că uneori, o dai degeaba. Dincolo, nimeni nu are nevoie de ea. Bad timing, cică.

Și când ceva atât de fierbinte se lovește de ceva atât de rece, unele lucruri se sparg. Chiar dacă sunt invizibile. Chiar dacă te sperii și începi să lipești la loc.

Știți cum e sa te uiți la cineva care încearcă să lipească cioburi invizibile?

Durerea ei a fost atât de mare, iar ea atât de mică, ca să-i țină piept, încât o perioadă nu a existat nimic. Nici viitor, nici sens, nici dumnezeu, nici viață.

——

În secunda în care l-a întâlnit, toate umbrele din trecut au dispărut. A uitat că a fost vreodată nedreptățită, nefericită.

O întâmplare, doi oameni – un băiat calm și o fată curioasă – au început să vorbească despre Eliade.

——

În prima lor dimineață împreună, au știut că așa vor rămâne. Împreună.

Ea s-a trezit mai devreme și s-a dus la bucătărie să facă cafea și brioșe. Când s-a trezit singur în dormitor, El s-a speriat că Ea a plecat. Dar a auzit muzică în bucătărie și s-a dus zâmbind spre duș. A fredonat fericit melodia care se auzea din bucătărie – nu mai auzise așa muzică frumoasă până în prima lor dimineață împreună. S-au întâlnit în sufrageria cu geamuri mari – plecaseră în același timp să se caute.

– Miroși a ceva dulce, i-a zis el, încercând să-i ridice privirea din pământ.

– E caramel. Și tu miroși bine, a proaspăt, a zis ea cu vocea străină, nouă.

– E „Protex”, draga mea. Miros a săpun.

„Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit…”

Mircea Eliade

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Poveste.

    Mi s-a facut o pofta de cafea 🙂

    LILIANA 25 ianuarie 2013 17:02 Răspunde
    • ăsta-i compliment, draga mea!

      zinazen 26 ianuarie 2013 0:19 Răspunde
  • oare despre ce o fi? hihihihi 🙂

    http://www.violetik.wordpress.com

    violetik 25 ianuarie 2013 18:01 Răspunde
    • :))))) clar nu-i despre veverite 🙂

      zinazen 26 ianuarie 2013 0:19 Răspunde
  • Doamne, fetelor, cum scrieti… Imi umpleti clipele avide de frumos. Va iubesc. 🙂

    anca 27 ianuarie 2013 7:22 Răspunde
    • Multumesc din suflet, Anca.
      Si primim toata iubirea :)!

      zinazen 27 ianuarie 2013 10:11 Răspunde
  • Tu esti printre acei oameni din jurul meu, ce atunci cand scriu reusesc sa ma atinga pana in inima inimilor emotiilor mele.
    Zambet. Zambet pistruiat. Ca altceva nu stiu ce sa zic 🙂

    lotusull 27 ianuarie 2013 20:06 Răspunde
    • primeste un zambet pistruiat inapoi :). MULTUMESC!

      zinazen 27 ianuarie 2013 20:51 Răspunde
  • Ai un suflet minunat, se vede din ceea ce ne scrii!
    Multumesc frumos pentru ca mi-ai atins intr-un mod placut sufletul!

    Flori 28 ianuarie 2013 7:03 Răspunde
    • eu multumesc, Flori!
      ma coplesiti 🙂

      zinazen 28 ianuarie 2013 7:34 Răspunde
  • Tare important cand cei doi pleaca in acelas timp sa se caute…

    adrianagianinna 28 ianuarie 2013 7:25 Răspunde
    • da…
      foarte potriviti, unul cu celalalt. si amandoi cu restul lumii. 🙂

      zinazen 28 ianuarie 2013 7:34 Răspunde
  • Va iubesc! Va citesc si va sorb fiecare articol cu mare nerabdare. Va simt atat de aproape de sufletul meu…

    Alexandra 28 ianuarie 2013 19:32 Răspunde
    • multumesc. nici nu va inchipuiti cata bucurie imi aduc cuvintele astea!
      va multumesc din suflet!

      zinazen 28 ianuarie 2013 19:37 Răspunde
  • scrii cu atata tandrete…imi dai asa o stare de bine!..

    dani 29 ianuarie 2013 6:51 Răspunde
    • multumesc, Dani, sunt stanjenita, dar mi se incalzeste in suflet cand oamenii reactioneaza la fel ca mine, la aceleasi lucruri.

      zinazen 29 ianuarie 2013 7:45 Răspunde
  • Ce sa mai zic?? Ar insemna sa repet ceea ce au scris ceilalti inaintea mea…viata e frumoasa si atat de…simpla…multumesc pentru aceasta revelatie!

    Violeta 29 ianuarie 2013 12:06 Răspunde
    • si eu nu pot sa nu ma repet, cu un sincer si din suflet „Multumesc”!

      zinazen 29 ianuarie 2013 13:20 Răspunde
  • Asa ar trebui sa fie viata fiecarei femei. Numai ca fugim de multe ori de fericire…

    Aura Balint 29 ianuarie 2013 14:07 Răspunde
    • asa e, si invinuim fericirea ca fuge de noi 🙁

      zinazen 31 ianuarie 2013 11:02 Răspunde
  • superb…te imbratisez

    ricuta 31 ianuarie 2013 10:33 Răspunde
    • iubita mea ! ce surpriza !
      si eu te imbratisez – si … stii ce ai de facut cu aceasta poveste!

      zinazen 31 ianuarie 2013 11:02 Răspunde
      • stiu 🙂 sa vedem ce iese

        ricuta 31 ianuarie 2013 13:34 Răspunde

Dă-i un răspuns lui zinazen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title